Cristian Tauru a devenit cel mai tânăr campion național absolut din istoria driftului românesc

Comentează
WhatsApp Image 2026-10-05 at 154124

Pilotul bucureștean Cristian Tauru a scris istorie în acest weekend, în Capitală, devenind, la numai 17 ani și 8 luni, cel mai tânăr campion național la drift la clasa Pro din istoria motorsportului românesc. El a încheiat cu brio marea finală din Piața Constituției și și-a asigurat prima poziție în clasament.

Tauru, care este elev în clasa a XI-a, a obținut cel mai bun punctaj în calificări dintre cei 21 de piloți de la clasa Pro, printre care s-au numărat și concurenți din Bulgaria și Ucraina. Ulterior, în battle-uri, Tauru a trecut de campionul din 2022, Radu Moise, apoi de principalul său rival la titlu, Iskren Iliev, în sferturile de finală, iar în semifinale a pierdut în fața lui Claudiu Adam. La volanul unui BMW M4.2 2JZ de 725 de cai putere, a câștigat, în schimb, finala mică în fața lui Andrei Cristea.

Etapa de la București, la care au fost prezenți aproape 10.000 de spectatori de-a lungul celor două zile de competiție, a fost câștigată de Gabi Imre Jr., cel care deținea până acum recordul de cel mai tânăr campion din RoDrift. Acesta cucerise titlul în 2024, la 17 ani și 11 luni.

„Trăiesc un vis. Acum câțiva ani, nici nu îmi permiteam să mă gândesc că voi fi în această postură. Eram doar un copil care voia să fie la volanul unei mașini de drift. Să concurez împotriva idolilor mei și să și câștig campionatul este mai mult decât incredibil. Sunt convins că greul de-abia acum începe și va trebui să lupt în fiecare zi de competiție pentru a mă autodepăși”, a spus Tauru imediat după ce a devenit campion absolut.

După cele cinci etape din acest sezon, Tauru a strâns 475 de puncte, obținând două victorii și alte trei clasări în top 4, în timp ce următorul clasat, Gabi Imre Jr., a acumulat 402 puncte. Podiumul final al Campionatului Național de Drift pentru sezonul 2026 este completat de Iskren Iliev, cu 382 de puncte. Tauru a încheiat pe primul loc dintr-un total de 29 de piloți care au punctat în clasamentul Pro din acest sezon.

„Asistăm la un schimb de generații extraordinar. Cei care vin din urmă sunt extrem de talentați și sunt sigur că Cristian Tauru nu va fi ultimul care bate acest record. Etapa de la București a fost un eveniment senzațional, în care toți piloții și-au arătat măiestria în executarea derapajelor controlate. Sunt bucuros și de faptul că am avut din nou un public atât de numeros alături de noi”, a declarat și Denis Manea, președintele RoDrift.

La Semi Pro, noul campion este bulgarul Boyan Marinov, cu 417 puncte, urmat de moldoveanul Efim Mazur, cu 389 de puncte, și de Cătălin Stănciulescu, cu 291 de puncte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
22:01
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
22:11
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
21:53
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
23:19
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
23:16
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
23:01
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
22:37
Super-El Niño se intensifică și poate aduce fenomene meteo extreme în întreaga lume. Ce ne așteaptă în 2027
TRENDING
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
21:50
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
22:00
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”