CSA Steaua nu știe unde va începe aventura, în Liga 5 sau în Liga 4. Trupa coordonată de Marius Lăcătuș, care va avea în spate Peluza Sud și cine știe câți alți suporteri din imensa masă pe care o aveau pe vremuri, va juca meciurile pe stadionul din Cotroceni, care n-a mai fost folosit după dispariția celor de la FC Național/Progresul, adică foștii proprietari ai arenei. Echipa nu va fi susținută din banii Armatei, susține Victor Pițurcă. 

CSA Steaua și-a găsit stadion: Ghencea intră în renovări

„Avem şi susţinerea suporterilor. Au fost de acord de la început că, oriunde vom juca, vor fi alături de noi”, a anunţat Marius Lăcătuş la Sport.ro. Alături de Lăcătuş s-au strâns mai multe glorii ale trupei roş-albastre, printre care şi Victor Piţurcă şi Tudorel Stoica. 

„În 2020, când va fi un super-stadion şi o bază senzaţională (n.r. în Ghencea), echipa va juca pe terenul mare”, a declarat Tudorel Stoica pentru ProTV.

Ca stadionul Ghencea să fie renovat pentru Euro 2020, era musai ca ministerul să mai aibă o echipă de fotbal. Acesta este unul dintre motivele pentru care Ministerul Apărării insistă să se înființțeze CSA Steaua 2017. Altfel, acest stadion nu va putea fi reconstruit și, probabil, se va alege altă variantă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.