La meciul de dublu, de astăzi, câștigat clar de România în Cupa Davis, s-a intonat doar imnul de stat al României, nu și cel al Israelului. Momentul a produs rumoare în sala ”Transilvania” printre cei prezenți. Unii au crezut că așa este protocolul în Cupa Davis, iar alții au indicat o gafă a organizatorilor. Jucătorii israelieni au rămas vizibil surprinși, pentru faptul că imnul țării lor nu s-a auzit în sală.
”Astăzi s-a cântat doar imnul României, datorită prezenței președintelui României la meciul de dublu. Delegația israeliană a fost informată de acest moment, oficialii lor fiind de acord”, a spus George Cosac, președintele FR Tenis.
”Imnul Israelului a fost cântat la festivitatea de deschidere”, a adăugat Cosac, pentru SportNews.ro, care a adăugat că meciul cu Slovacia se va disputa la Constanța.