Sergei Bubka ( 23 de ani), fiul celui mai cunoscut săritor cu prăjina din lume, Serghei Bubka, joacă tenis în echipa de Cupă Davis a Ucrainei, fiind clasat pe locul 230 mondial, la dublu. Aflat la Bucureşti pentru meciul oficial cu România, „Ţarul” cel mic, cum este alintat tânărul tenismen ( nr- tatăl său era supranumit „Ţarul”), a dezvăluit că este un fan declarat al fotbalistului Şevcenko, admirîndu-l deopotrivă şi pe antrenorul Mircera Lucescu.
Libertatea: Cum e să porţi un nume atât de celebru?
Sergei Bubka: De fiecare dată este o mândrie pentru mine când cei cu care mă întîlnesc mă întreabă de tatăl meu. E foarte plăcut să fi băiatul unui sportiv atât de cunoscut la nivel mondial.
De ce ai ales tenisul?
Din simplul motiv pentru că tenisul mi-a plăcut de mic copil. Mi-am dorit de mic să ajung jucător de tenis.
Ai încercat vreodată să sari cu prăjina?
(râde) Doar de câteva ori, dar nu mi-a ieşit. Îţi trebuie multe antrenamente pentru a face performanţă în acest sport.
Tatăl tău joacă tenis?
Îi place mult să joace tenis. Se relaxează pe teren.
Aţi jucat vreodată împreună?
Nicicodată. Eu sunt mai mult plecat de-acasă, aşa că ne întîlnim destul de rar.
Ce alte sporturi îţi mai plac?
Îmi place fotbalul. Îl admir mult pe Şevcenko, iar dintre echipele pe care le simpatizez, le-aş putea aminti pe: AC Milan, FC Barcelona şi Chelsea.
Ce părere ai despre Şahtior Doneţk?
Evident că îmi place. Şahtior a dovedit mereu că este o mare echipă, condusă excelent de Mircea Lucescu, un antrenor care-şi face foarte bine treaba.
Ce şanse crezi că aveţi în această întâlnire de Cupă Davis cu România?
Am venit la Bucureşti cu gândul de a învinge. Nu va fi uşor, dar cred în şansele noastre.
L-a întîlnit pe Ion Ţiriac la Monte Carlo
De anui buni, Bubka cel mic , locuieşte împreună cu tatăl său, la Monte Carlo. „Avem un apartament în Monte Carlo. Vara îmi place să înot sau să mă plimb din când în când cu prietenii cu iachtul”, a mai spus Sergei Bubka, care a adăugat că de câteva ori s-a întâlnit la Monte Carlo şi cu Ion Ţiriac. „Este un om pe care atât eu, cât şi tata, îl respectăm foarte mult. Ne-am întâlnit de câteva ori la Monte Carlo”, a mai precizat fiul fostului mare săritor cu prăjina.
Cupa Davis, turul II, Zona Euro-Africana
Vineri, de la ora 12.00: Victor Hănescu – Ilia Marcenko; Adrian Ungur – Serghei Stakhovski.
Sâmbătă, de la ora 12.00: Marius Copil/ Horia Tecău – Serghei Bubka/Serghei Stakhovski
Duminică, 9 mai, de la ora 12.00: Victor Hănescu – Serghei Stakhovski; Adrian Ungur – Ilia Marcenko.
Meciurile de la Arenele BNR vor fi transmise de TVR 1. Costul unui bilet este de 15 lei.