Dan Gîrtofan (Škoda Fabia S2000) a avut un debut fericit de sezon în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2015. Giri și noul său navigator, Tudor Mârza, au terminat pe locul 3 Tess Rally, etapa inaugurală a întrecerii interne, una marcată de vremea nefavorabilă care a pus probleme tuturor participanților: „Ne bucurăm că am reușit să terminăm cu bine și pe podium raliul și că am luat puncte importante în clasamentul general. Se anunță a fi un campionat foarte lung și dificil și important este să fim foarte concentrați și să-l terminăm în picioare cum se spune”, a spus Gîrtofan, care va veni la Arad Rally cu un nou copilot, pentru a „trage” la un nou titlu naţional după cele din în 2004 și 2007.

„În pimul rând, vreau să-i mulțumesc lui Eugen Rotaru pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o și pentru ajutorul oferit în sezonul precedent. Chiar dacă, din motive obiective, nu va mai putea sta în dreapta mea, va face întotdeauna parte din echipa noastră”, a declarat Dan Gîrtofan, care va lua startul la Arad avându-l ca și navigator pe Tudor Mârza, un obișnuit al raliurilor din România, ce a colaborat cu nume cunoscute ca George Grigorescu sau George Morar. Giri a reamintit încă o dată principalul său obiectiv pentru 2015: „Nu ne putem propune altceva decât titlul de campioni naționali la final de an. Știm că lupta va fi una foarte «dură», pentru că sunt mulți piloți foarte buni în campionat, cu materiale de concurs de top, dar așa cum ne știe lumea, vom da totul ca să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Dan Gîrtofan. Dan Gîrtofan se va baza și în CNRD 2015 pe binecunoscuta Škoda Fabia S2000, urmând ca, în funcție de buget și de data lansării, să treacă la noul model Škoda Fabia R5, ce este programat pentru comercializare la vară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.