”În cadrul ședinței de Guvern, am decis de a recunoaște performanța sportivului nostru David Popovici și în felul acesta, am decis ca fiind vorba despre o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură și am hotorât să-i fie alocat din fondul de rezervă al Guvernului, o sumă de 1 milion de lei”, a spus premierul Ciucă.
Pe lângă banii Executivului, David Popovici ar putea fi recompensat financiar și de clubul Dinamo, unde este legitimat. Clubul îi poate oferi o sumă echivalentă cu maximum 50% din ceea ce va primi de la minister. Un premiu în bani i-ar putea fi acordat și de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
David Popovici a cucerit două medalii de aur la Campionatul Mondial de nataţie de la Budapesta, în proba de 100 metri liber, miercuri, cu timpul de 47,58 de secunde, şi în cea de 200 metri liber, luni, cu timpul de 1:43,21, stabilind atât al patrulea cel mai bun timp din istoria probei, la seniori, cât și un nou record mondial la juniori.
Este primul înotător după 1973 care a reușit să obțină aurul pentru ambele probe din Campionatul Mondial, dar și primul român care obține aceste performanțe.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8811961da67dbffa06dba23da0da276a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_42c9bd71d38d0c1e0ae5efcbc25f603f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3b4fe5c9d75f5e344a104d7631a0e628.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2e30454db867fe251c5aed463cc1aa12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_55aacca85eafd82e259813bce592a3ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_b9507adf192d4994eb8daafc5847b3db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_d54a061c90804e8e7ee3c04f61c10979.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.