De asemenea, magistraţii arată că dovezile aduse de anchetatori nu demonstrează că Dragomir şi-a însuşit bani din presupusa infracţiune.
„Faptul că o asemenea procură ar fi anterioară hotărârii AGA prin care s-a discutat posibilitatea apelării la un intermediar (a cărui existenţă este confirmată atât de inculpatul Corbu Mihai, cât şi de martorul Tărău Adrian) nu este în măsură să demonstreze cu certitudine implicarea inculpatului Dumitru Dragomir în comiterea unor activităţi cu efect prejudiciabil pentru Liga Profesionistă de Fotbal…. Un alt element extrem de important în aprecierea poziţiei inculpatului Dragomir Dumitru faţă prejudiciul pretins provocat prin faptele sale este că niciun mijloc de probă administrat în cauză nu permite reţinerea faptului că şi-ar fi însuşit în interes personal o parte din suma încasată ca urmare a cedării unor pachete de drepturi de televizare a unor meciuri de fotbal către RCS-RDS”, se arată în motivarea citată de Mediafax.
LPF nu s-a constituit parte civilă
„Desigur că valoarea de aproximativ 2.800.000 de euro este una extrem de ridicată, însă, din analiza actelor şi lucrărilor cauzei, nu rezultă că Liga Profesionistă de Fotbal ar fi reclamat existenţa unui asemenea prejudiciu, la dosar neexistând nici măcar o cerere de constituire ca parte civilă în procesul penal”, se mai arată în motivarea deciziei.
Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, ca Dumitru Dragomir să fie cercetat în libertate, în timp ce oamenii de afaceri Mihai Corbu şi Radu Arhire au fost arestaţi preventiv, în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor TV pentru meciuri. Decizia TB nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.