La Campionatele Mondiale de Natație, denumite și Campionatele Mondiale pentru Sporturi Acvatice, desfășurate în această vară în Singapore, marele campion român a reușit să câștige probele de 100 de metri și 200 de metri liber, astfel că și-a adăugat în palmares încă două medalii. Iar în prezent, fie că vorbim despre competițiile de tinereu sau de seniori, David Popovici are în vitrină aproape 40 de trofee. Iar 27 dintre medalii sunt de aur!

Înotătorul s-a întors din Singapore în România pe 3 august 2025, iar la aeroport a fost așteptat atât de presă, cât și de către fani. David Popovici a stat de vorbă cu toată lumea și, după ce a precizat că nu are de gând să se retragă din sport, informație care circula intens pe internet în ultima perioadă, campionul a spus și care este dorința lui: vrea să învețe să gătească!

„Îmi place să mă concentrez mai mult pe pașii mici. Următorul pas la mine în momentul ăsta este să am o vacanță frumoasă. Îmi doresc să-mi conduc mașina, îmi doresc să învăț să fac toate lucrurile pentru care n-am avut timp. Vreau să învăț să gătesc, vreau să-mi iau permisul de motor, vreau să fac mai multe. Vreau să petrec timp cu familia, vreau să-i scot la restaurante… Biletele pentru vacanță le-am cumpărat de mult, e un loc cu soare și multă plajă. Să înot, dar fără antrenor, fără cronometru, eventual în mare sau în ocean și eventual sub soare, într-un bazin acoperit”, a spus David Popovici în Aeroportul Henri Coandă.

Tot la sosirea în România, marele campion român a precizat că se gândește să-l cinstească pe Emil Hossu-Longin, cel care îi comentează cursele de înot la Televiziunea Română (TVR).

„Aș vrea să-l cinstesc pe Emil Hossu-Longin pentru felul în care comentează cursele. Mă face și pe mine să mă întreb când le revăd. «Băi, voi câștiga? Ce voi face? Voi recupera, oare?». Foarte tare”, a afirmat David Popovici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.