Fotbalistul Luis Delgado are o poveste de viață impresionantă. A trecut prin numeroase situații limită, dar cel mai mare sprijin al său este băiețelul lui.
Columbianul Luis Delgado este portar la echipa Atletico Bucaramanga și are 37 de ani. O accidentare l-a ținut departe de terenul de joc. În același timp, a trebuit să fie alături de soția sa, Tatiana Garcia, bolnavă de cancer mamar.În luna iunie a acestui an, soția lui Luis Delgado a pierdut lupta cu boala, fotbalistul trecând prin momente extrem de grele. Însă, cel care i-a fost alături și la susținut în cele mai cumplite clipe a fost chiar fiul său, Mathias.Sunt zile în care mă simt liniștit pentru câteva clipe și sunt zile în care amintirea ei îmi invadează mintea, sufletul, declara Luis Delgado pentru cotidianul Marca.Însă băiețelul lui i-a fost mereu alături. Într-una dintre zile, când a ajuns acasă, a găsit un desen făcut de fiul său, Mathias, care l-a emoționat extrem de tare.Pe o foaie de hârtie, băiețelul a desenat o scenă în care apare alături de tatăl lui, cu un înger în partea dreaptă, înger care o personifica pe Tatiana, mama lui. Desenul era însoțit de un mesaj emoționant: Tata, știu că ți-e greu fără mama, dar eu voi fi mereu lângă tine. te iubesc, tata. Tu faci atât de multe lucruri pentru mine și eu pentru tine.