Dana, femeia cu care președintele de la ASA Tg. Mureș are doi copii, gemeni, este disperată. Surse din preajma blondei ne-au declarat că, recent, femeia a primit o somație de la instuția bancară care le-a acordat ei și fotbalistuluii un credit imobiliar. Ratele casei în care Dana locuiește împreună cu cei doi copii și pe care Mara l-a părăsit pentru a trăi liber cu amanta nu au mai fost achitate de fostul fotbalist, responsabil cu cheltuielile familiei, de ceva timp. Este vorba despre un apartament situat într-un complex de lux din Pipera pentru care ar mai fi de plată încă aproximativ 130.000 de euro. Din motive doar de el știute, Mara a uitat de datorii și a adunat restanțe cât să alarmeze banca și să genereze demararea presiunilor pentru plată. O situație absolut sufocantă pentru nevasta lui, care nu are venituri și are în grijă doi copii.
În timp ce ea își roade unghiile gândindu-se la ziua în care va fi aruncată în stradă de bancă, Mara își consumă idila cu nevasta unui afacerist.
Finalul anului 2014 l-a prins pe fostul fotbalist în ofsaid, la brațul amantei, în timp ce acasă îl așteptau (sau se săturaseră să-l aștepte) nevasta și cei doi copii. Acum, tot el e cel care vrea să se rupă de trecut și să înceapă o nouă viață, în afara căsătoriei, cu femeia care l-a făcut să-și ia lumea în cap, așa că i-a cerut Danei divorțul la notar.
13 ani de iubire și doi copii doriți, făcuți cu sacrificii, s-au topit o dată cu picioarele lui Mara când Aura, o doamnă blondă și puțin măritată, i-a zâmbit fotbalistului. Câteva luni mai târziu, acesta părăsea căminul conjugal și se muta într-un apartament de lux cu femeia care i-a luat mințile.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!