EXCLUSIV / URIASarunas! SportNews.ro a vizitat academia lui Marciulionis
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cuprins:
Să ajungi în Lituania, acolo unde baschetul este a doua religie, și să nu-l cauți pe Sarunas Marciulionis (50 de ani) e o impietate. Sunt -10 grade Celsius, fulguiește sâcâitor la Vilnius, dar picioarele zburdă, purtate parcă de un motoraș invizibil, spre întâlnirea cu ”Mr. Basketball”. Locul ales e academia de care omul care a făcut celebru numărul 13 e cel mai mândru. Înainte de Lietuvos Rytas - Asesoft Ploiești (n.r. 79-72 în Eurocup), un rendez vous savuros, de un ceas, cu Saras, primul sovietic care a ajuns în NBA, jucător de care se leagă cel multe momente-cheie din istoria baschetului.Sarunas Hotel și ”Marciulionio krepsinio akademija” au rang de obiective turistice. Nu departe de centrul vechi și de Piața Catedralei, Katedros aikštė, locul unde lituanienii au sărbătorit și eliberarea de sub stăpânirea URSS, și marile victorii din baschet, la mica distanță de stadionul ”Jalghiris”, se află complexul lui Marciulionis. La ora fixată pentru interviu, te-ai fi așteptat să găsești un bărbat înalt și elegant, poate la costum, gata să-și povestească viața cât o istorie la un pahar de bere lituaniană. Nici vorbă. ”Saras”, în trening, e în mijlocul puștilor de la școala sa de baschet, care tocmai a aniversat 22 de ani! Raimonda, secretara academiei, e precaută: ”Nu-i place să fie deranjat. Azi, lipsește antrenorul principal, a preluat el frâiele. Lasă-l să termine ora”. Cu un elev e cel mai pretențios. Urlă, îi arată cum să execute exercițiul, se schimonosește. ”E Augustas Marciulionis, fiul lui Sarunas, cel mai talentat Under 13 din țară pentru postul de coordonator de joc”, şuşotește un părinte care a venit să-și ia copil acasă! Lecția se termină. Fostul shooting-guard aproape că nu s-a schimbat deloc. Îi lipsește doar mustașa din tinerețe 1.96 metri, 95 de kilograme, doar patru mai multe decât vremea în care juca și spinteca, în sprint, apărările de uriași ce păreau plastilină în fața lui.
”Asesoft a jucat bine în primul meci cu Lietuvos, nu mă așteptam să ne bateți la 20 de puncte!”, e fraza de bun-venit a lui Marciulionis, care te măsoară calm cu ochii lui albaștri, dar magnetici, fără să poarte o poveste în ei. Îl anunțăm că avem un ”mic cadou” pentru el, când o și retează scurt: ”Nu-mi plac darurile, mie nu prea mi-au fost făcute în viață”. E, se alintă! Academia lui e un cadou pentru sute de copii. Sunt peste 400, cu vârste de la 6 la 19 ani. Plus o lungă listă de așteptare pentru învățățecei. Cursurile costă între 60 și 200 de litas pe lună, adică între 18 și 58 euro. Sunt 10 antrenori profesioniști, patru alți profesori, plus Sarunas. Cei mai talentați elevi au cazare, masă și școală gratutită. Academia are 20 de sponsori și oferă asistență sportivă și pentru copiii ai căror părinți nu își pot permite taxele. Pe pereții uriașei hale, care cuprinde trei terenuri, unde s-au organizat ”cam 30 de turnee internaționale”, sunt zeci de trofee. Aproape 70 de distincții interne și internaționale, la copii, cadeți, juniori și tineret! Jasaitis, Kleiza, gemenii Lavrinovics, Gecevicius sunt absolvenții lui. ”Avem treabă multă. Săptămâna viitoare, e derby-ul cu academia fostului meu coechipier Arvydas Sabonis. Ultima dată, i-am învins la minimum cinci puncte, la toate categoriile de vârstă!”, se înviorează Saras, care privește fanionul cu dedicație trimis pe Asesoft: ”Pentru Mister Basketball, de la cea mai bună echipă de baschet din România”. Râde, e semn bun! N-ar zice ”nu” unui derby cu academia noastră, Asesoft junior! Dar mai e mult de muncit pănă a te bate cu țara unde toată lumea joacă baschet.
INTERVIU
Sarunas Marciulionis vorbește despre momentele definitorii ale carierei sale: Olimpiada din 1988 - aur cu URSS, JO din 1992 - bronz cu Lituania, Euro 1995 – tilul argintul cu țara sa natalăSportNews:Admiratorii vă pot găsi la muncă, aici, în fiecare zi?Sarunas Marciulionis: Da, sunt mult mai aproape de copii decât în trecut. Vreau să le impun puștilor să aibă mai multă libertate de creație pe teren, să ajungă mai aproape de coș în dribling, să fie mai spontani, să se distreze pe parchet. Academia se concentrează pe trei domenii principale de pregătire pentru jucători: fizic, tactic și psihologic. Punem accentul pe coordonare, rezistență, explozie și tehnică, înțelegerea și adoptarea strategiei de joc. Pe partea psihologică, jucătorii lucrează pe focus, concentrare, încredere de sine și încrederea în colegii de echipă, dar și relaxare, respect și altruism. Totul începe cu copiii. Dacă îi înveți și ei deprind corect fundamentele acestui joc, mai târziu poți obține rezultate bune.
De ce o academie pentru copii?Pentru că e ceea ce am putut să dau eu înapoi țării mele! Mi-am folosit experiența din NBA și cea de organizator al deplasării la JO din 1992 în construcția acestei școli, cu gândul de a produce materie prime pentru naționalele Lituaniei. Jucătorii au rămas aici, ei nu au dispărut, trebuie doar să-i găsim! Avem unele probleme, nu mai progresăm. De câțiva ani nu mai avem un point-guard. Regândim filosofia.Cum e micul Marciulionis, ce viitor are?Îi las pe alții să vorbească despre fiul meu. Viitorul depinde doar de el. Vede bine jocul, driblează pe mâna stângă, dar trage cu dreapta. Vom vedea...Ați scris istoria acestui sport, participând la cel puțin trei momente istorice pentru baschet. Care vă este cel mai drag?Mie îmi sunt toate egale! Recunosc, însă, bronzul olimpic de la Barcelona, de acum 22 de ani, e cel mai prețios pentru mine, pentru poporul lituanian în general.Să le lăum pe rând...Hm... 1988! Țin minte că, după ce nu am fost prezenți la LA 1984, celor din generația mea ne-a fost frică de faptul că nu vom merge nici la Seul. Bine că nu s-a întâmplat așa. Din acel lot am făcut parte 4 lituanieni, toți titulari – Homicius, Kurtinaitis, Sabonis și eu, trei ucraineni, un eston, un leton și doar doi ruși. Erau vremuri grele, am avut rude alungate în Siberia, Sabonis a avut chiar unchi și mătușe, cărora li se imputase faptul că au prea mult pământ. În fine, se găseau greu și pâine, și carne. Noi eram un pic privilegiați ca sportivi, puteam aduce câte ceva din afară... Marele merit al rezultatului din Coreea de Sud îi aparține antrenorului Gomelski, era un motivator formidabil.
Chiar dacă antrena ȚSKA și pierdea mereu meciurile cu noi, la Vilnius, nu ne purta ranchiună. Ne-a făcut pe toți să credem că putem bate SUA. Și, da, URSS a bătut acea trupă de colegiu a americanilor, dar erau acolo Manning, Mejerle, Robinson sau Richmond... Dacă nu ar fi fost acea victorie a nostră în semifinală (nr. 82-76; 76-63 în finala cu Iugoslavia), nu ar fi existat vreodată Dream Team-ul profesionist american...
Barcelona..Medalia aceea de bronz e una dintre poveștile cele mai iubite în istoria sportului. Eu cred că e mai importantă decât titlul european din 2003. Am creat atunci o generație de fani ai baschetului. A fost o zi sfântă acasă. Suntem, împreună cu Filipine și Libam, singurul loc de pe pământ unde baschetul e sport național. Lituania obținuse independența față de URSS în 1990 și am început imediat să încerc reconstrucția echipa naționale a Lituaniei. Am contactat potențiali jucători, am selectat echipamentul, am negociat un acord pentru pantofi de joc și am căutat sponsori. Nu prea erau bani. Prin Donnie Nelson, ”secundul” de la Warrios, am fost prezentat lui Jerry Garcia, de la formația rock Grateful Dead.
Tuturor membrilor trupei le plăcea baschetul, ne-au donat 5.000 $ și au luat legătura cu un artist, Greg Speirs, care urma să ne facă tricourile de prezentare, în culorile naționale, roșu, galben și verde. Au ieșit celebrele tricouri ”Slam Dunking Skeleton”. Chiar dacă nu le-am folosit pe teren, au devenit extrem de profitabile, peste 400.000 $ profit din vânzarea lor. Profitul s-a folosit pentru a finanța echipa si organizațiile lituaniene de caritate pentru copii!
Medalia de bronz a venit după o victorie mare a unei țări de aproximativ 3,2 milioane de oameni, în fața fostei Uniuni Sovietice, acum echipa CSI. A fost 82-78 contra fostei puteri de ocupație de aproape 50 de ani. Ne bătuseră în grupe, dar ne-am luat revanșa. Am jucat pentru cei care au fost răniți în represiunile din ianuarie 1991, când tancuri sovietice au luat cu asalt Vilnisul (13 civili au murit în evenimentele din ianuarie), dar și pentru oamenii răniți de sistemul sovietic în general. A fost o sărbătoare mare acasă. Să nu uit, și eu am suferit la propriu. Am tras de mine, veneam după 17 luni fără jocuri, din cauza unei accidentări. Plus onoarea de a juca împotriva primei echipe de vis, cu Michael Jordan, Larry Bird sau Magic Johnson. Am pierdut la 44 de puncte, parcă...
Campionatul European din 1995...E, acolo mă doare! A fost acea finală cu Serbia lui Djordjevici, care a marcat 9 din 12 de la trei puncte. 90-96! Se știe momentul, noi am vrut să părăsim terenul, pe final, din cauza arbitrajului americanului. Până la urmă, am terminat pe teren și am pierdut. Țin minte că, în semn de protest, croații, care luaseră bronzul, nici nu au vrut să vină pe podium...Pentru mine a fost o palidă consolare că am fost declarat MVP-ul turneului. Apropo, ce mai face Ghiță Mureșan? A fost un pivot imens, au fost lupte grele cu el...Are o academie de baschet, lucrează la Wizzards...E bine că are grijă de viitorul copiilor. Eu sunt nostalgic după baschetul de altădată. În vara în care am ajuns eu în NBA, au mai venit Drazen Petrovici, Vlade Divac și Alexander Volkov. Drazen era foarte supărat că nu e titular de la început, am fost foarte fericit când a devenit un star. Nu pot uita ziua în care ne-am întâlnit pe aeroport, la plecarea acasă. Ne-am urat succes pentru sezonul viitor. A doua zi am aflat că a murit.
Cum și de ce i s-a permis să joace în NBA: ”Până la finalul zilei, vei fi bogat sau vei fi în Siberia”
În 1989, a devenit, totuși, primul baschetbalist sovietic căruia i s-a permis să ajungă în NBA. Cu trei ani înainte, Sabonis fusese ales de Trail Blazers, dar regimul i-a refuzat transferul. Donnie Nelson a descris, în documentarul ”Another Dream Team”, episodul: ”În 1989, ca parte a perestroikăi, sovieticii au coborât barierele și au început să-i lase pe sportivii lor să joace în SUA. Donnie Nelson, care lucra cu tatăl său la Golden State Warriors, a zburat la Moscova pentru a semna cu Marciulionis. Nimeni nu era sigur dacă va fi ceva real sau e doar propagandă. Cu ajutorul campionului mondial de șah Gary Kasparov, s-a organizat o întâlnire cu autoritățile sovietice. A fost o tensiune acolo greu de descris, cu militari, kgb-iști, tot tacâmul. "Dacă vreți să plecați, sunteți egoișți, nu adevărați comuniști", a acuzat cineva. ”Până la sfârșitul zilei, veți fi fie cei mai bogați oameni din Rusia sau veți fi în drum spre Siberia", ne ”încuraja” și Kasparov”. Până la urmă, lui Marciulionis și hocheistului rus Viaceslav Fetisov li s-a permis trecerea în NBA, respectiv NHL.
Muzeul de istorie din barul hotelului
Marciulionis are un hotel în Vilnius, Sarunas, iar la parterul stabilimentului, în bar, funcționează un adevărat muzeu. Tricouri de joc, șorturi, ghete de baschet, medalii, trofee, imagini de la ceremonia de includere în Hall of Fame, de vara trecută. Fotografii, echipament de la LeBron James, Tim Duncan sau Simas Jasaitis, fostul său elev. Și mesaje de felicitare, pe cărți poștale trimise profesorului. ”Profesore, m-ai ajutat să învăt ABC-ul baschetului”, a scris Jasaitis. "E o școală uriașă. A fost un pas mare pentru mine, pentru a construi viitorul meu. Sunt mândru că am absolvit această academie", a completat Kšyštof Lavrinovici. ”Sigur, e un sentiment formidabul că oamenii vin și mă caută, că pot sta aici, să se bucure de baschet”, spune Marčiulionis și arată spre ecranele gigant pe care rulează imagini din Euroligă.
Šarunas Marčiulionis s-a născut pe 13 iunie 1964, la Kaunas. Este unul dintre cei mai buni jucători de baschet din Lituania și din Europa din toate timpurile. E cavaler al Ordinului Vytautas cel Mare și a primit Insigna de Onoare. Are o licență în jurnalism, la Universitatea din Vilnius, Departamentul de Istorie și Statistică. Hotelul Sarunas e primul hotel privat din Lituania. E președinte fondator al Lituaniei Basketball League (LKL). În 1999, a fondat Liga Nordului (NEBL), ulterior absorbită de actuala Ligă Baltică. Astăzi, el este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Lituania. Din 1999 are gradul diplomatic de Ministru Extraordinar și Plenipotențiar al Ambasadei SUA din Lituania. Între 2002 și 2006 a fost membru al CA al FIBA Europe. Cu Inga, fostă baschetbalistă și fosta sa soție, are trei copii: două fete, Kriste (17 ani) și Urte (9 ani) și un băiat, Augustas (12 ani).Carieră1982-1989 - Vilniaus Statyba (căpitan), 1989-1994 - Golden State Warriors, 1994-1995 - Seattle Supersonics, 1995-1996 - Sacramento Kings, 1996-1997 - Denver Nuggets.Palmares:1982: aur la CE U-18;1985 - campion universitar (Kobe, Japonia);1987 - argint la CE (Atena, Grecia), nominalizat în echipa turneului; cel mai bun jucător din URSS1987, 1989, 1990 și 1991 - cel mai popular atlet din Lituania;1988 - aur la JO de la Seul (Coreea de Sud); 1989 - bronz la CE (Zagreb, Croația);1992 - bronz la JO (Barcelona, Spania);1995 - aur la CE (Atena, Grecia), MVP;1996 - bronz la JO (Atlanta, SUA) 2014 - pe 8 august, e inclus în Naismith Memorial Baschet Hall of Fame
În ciuda unei bariere de limbă în timpul carierei sale în NBA (antrenorul Don Nelson, de la Golden State, l-a angajat pe fiul său Donnie ca asistent principal pentru a servi și ca un interpret pentru Marčiulionis), Marčiulionis a fost un coechipier devotat și un om activ în comunitate. În 1989, după cutremurul din San Francisco, Sarunas a apărut, în tricoul lui Warriors, la locul unui accident de tren și a ajutat la descarcerea pasagerilor.În Lituania, sportul e o religie: 90 la sută din populație face sport. Chiar și președintele Dalia Grybauskaite a făcut atletism și e pasionată de baschet, fiind aproape să urmeze o carieră profesionistăAlexander Wolff, Sports Illustrated: ”Tricourile lituanienilor din 1992 au devenit un simbol de la sfârșitul Războiului Rece, ca acele bucăți de suveniruri din zidul Berlinului”.”Slam Dunking Skullman Skeleton” a devenit un simbol legendar pentru echipă și pentru Lituania. Simboliza echipa, ca pasărea Phoenix renăscută din cenușa. Imaginea scheletului care marchează un coș de sus reprezenta ieșirea din asuprire. Asta a fost interpretarea autorului în 1992 și sensul real al imaginii. Nu e un schelet în sine, ci o renaștere și o nouă viață", Greg Speirs, artistul care a creat celebrele tricouri. Tricoul Slam-Dunking Skeleton a fost inclus în Hall of Fame pe 7 decembrie 1993.
