După 0-2 în amicalul cu FC Voluntari, FCSB a pierdut și jocul de verificare cu Academica Clinceni, scor 2-3. Acesta a fost ultimul meci pentru echipa roș-albastră, care pe 14 iunie va întâlni liderul CFR Cluj, în etapa a 3-a din play-off.
Potrivit gsp.ro, Tănase, din penalty, şi Dennis Man au marcat golurile gazdelor din meciul disputat la baza de pregătire a FCSB din Berceni. Pentru oaspeţi au înscris Buziuc, N’Dongala şi Sofien Moussa.
În primul meci amical disputat după întreruperea Ligii I cauzată de pandemia de coronavirus, FCSB a fost învinsă cu 2-0 de FC Voluntari.
Echipa de start FCSB: Vlad - Popescu, Planic, Nedelcu, Panţîru - Oaidă, Filip, Olaru - Man, Tănase, Coman
Echipa de start Clinceni: Santos - Matei, Bejan, Patriche, Dobrescu, Cebotaru, Albu, Merloi, Sut, Buziuc, Robert Ion