Două dintre vedetele Playboy România, este vorba despre Adina Barbu și Lena Rohozneanu, au testat o mașină de raliuri, înainte de marele eveniment organizat de Mihai Leu, la finalul acestei săptămâni, Raliul Aradului Atrium Mall, care va avea loc în perioada 8-9 mai, în Arad.

Cu  doar o săptămână înainte de Raliul Aradului ”Atrium Mall”, două dintre vedetele Playboy România, Adina Barbu și Lena Rohozneanu, au testat lângă București o mașină de raliu. Piloții au fost Mihai Leu și Dragoș Dinu.

Îmbrăcate în echipament adecvat, frumoasele au urcat pe rând în scaunul copilotului, având, la finalul cursei, adrenalina ridicată la maximum

A fost super cool. Abia aștept să încerc din nou o astfel de senzație la Raliul Aradului. Nu mi-a fost teamă, chiar dacă Mihai Leu m-a avertizat că nu va fi ușor. M-am simțit excelent”, a declarat, curajoasă, Adina Barbu, care i-a transmis curajul și Lenei Rohozneanu, cea de-a doua vedetă Playboy participantă la acest drive test.

Adina

Adina Barbu.

 

Ceva mai liniștită la început, Lena, soția handbalistului Dan Rohozneanu, avea să declare, la încheierea drive testului, că a trăit momentul la cote maxime, mai ales în timpul virajelor.

E frumos, dar trebuie să ai mult curaj să faci acest lucru”, a precizat Lena.

lena

Lena Rohozneanu,

 

Fetele vor fi prezente și la Arad, în perioada 8-9 mai, în timpul desfășurării Raliului Atrium Mall, unde vor fi însoțite de alți 6 iepurași Playboy.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro