Flavius Biea l-a învins la puncte pe belgianul Arnaud Dimidschtein, într-o gală profesionistă organizată în Pointe-Claire, Canada, într-un meci desfășurat pe durata a șase reprize la categoria semimijlocie.Biea (25 ani), la primul său meci după mai bine de un an de pauză, a obținut decizia în unanimitate (60-54, 60-54, 59-55), în fața unui boxer mai experimentat (28 ani), Dimidschtein având acum în palmares 9 victorii (2 KO), 8 înfrângeri (3 KO) și 2 egaluri.
Flavius Biea a bifat a opta sa victorie la profesioniști din tot atâtea confruntări, trei încheindu-se înainte de limită.