Flacăra pierde încă o legendă, pe Gelu Barbu. Fostul portar şi antrenor al morenarilor a decedat la 65 de ani.

Gelu Barbu a mai jucat şi la Muscelul Câmpulung (Argeș), echipă de la care a ajuns la Flacăra Moreni în 1972.

Fostul fotbalist Gelu Barbu a murit. A antrenat Flacăra în mai multe mandate

Gelu Barbu a fost antrenor la Flacăra, ultima oară în 2007, dar a avut mai multe mandate în perioada în care morenarii activau în Divizia B.

În mai puţin de două luni, fotbalul morenar a pierdut două nume importante, Ion Iliescu (fost fundaș, decedat pe 27 decembrie) şi acum Gelu Barbu.

Azi în liga a treia, Flacăra Moreni, care a împlinit anul trecut 95 de ani de existență, e antrenată de fostul campion al României Gabi Paraschiv.

Fostul fotbalist Gelu Barbu a murit. Visul i se îndeplinise: Flacăra promovase în liga a treia

După nouă ani de ”judeţ”, Flacăra Moreni a promovat în 2016 în Liga a 3-a, împlinist visul lui Gelu Barbu, după ce a învins cu scorul general de 5-2 (2-2 şi 3-0) pe Voinţa Crevedia, campioana judeţului Ilfov.

Flacăra a promovat în A în 1986 cu Mateescu, Badea, Năstase, Scurtescu, Nicolae, Cojocaru, L. Stroe, Ştefănescu, Stoiciu, Mihăescu, C. Pană sau V. Toma. Antrenori erau Traian Ivănescu şi Nae Toma.

Punctul de glorie al echipei din Moreni a fost în anul 1989, când a jucat în Cupa UEFA (actuala Europa League) cu FC Porto, 1-2 şi 0-2. La Flacăra jucau Tene, Beldie, Purdea, Butufei, C. Pană, Dragnea, Văideanu, Marcu, Lala. Antrenori erau Nelu Nunweiller şi Tănase Dima.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.