Ei sunt suspectați că ar fi trucat un meci dintre Dinamo și Lazio, din 2007, după derularea căruia echipa italiană l-ar fi achiziționat pe fotbalistul Ștefan Radu cu 7,2 milioane de euro. Suma ar fi fost mult mai mare decât prețul real al transferului jucătorului, iar diferența ar fi reprezentat o mită mascată pentru pierderea partidei, în urma căreia Dinamo nu s-a mai calificat în Liga Campionilor.

Procurorii efectuează cercetări cu privire la posibila trucare a meciului retur dintre Dinamo și Lazio, din 2007, care conta pentru calificarea în Liga Campionilor. Dinamo a reușit să remizeze în partida tur, desfășurată la Roma (1 – 1 cu Lazio) și conducea cu 1 – 0 la pauză, în meciul-retur de la București. Italienii au marcat trei goluri în repriza a doua și s-au calificat.

Mai mulți jucători dinamoviști, unul dintre ei a fost fundașul stânga Cristi Pulhac (care ulterior a retractat cele afirmate), s-au plâns, sub protecția anonimatului că ar fi fost puși să piardă meciul. 

Interesant este că, în acest timp, pentru a acoperi cât mai bine jocurile de culise, Borcea declara peste tot că Dinamo ”se pregătește de Liga Campionilor”, iar oficialul se dădea supărat, ori de câte ori Dinamo rata șansa de a merge în grupele celei mai puternice competiții europene intercluburi.

Era perioada în care dinaoviștii se lăudau că sunt spartani, iar echipa era pregătită de către Mircea Rednic, care este și acum în ”Groapă”. Borcea și fraii Becali au făcut ”combinații” la toate transferurile importante de la Dinamo.

Cristi Borcea execută o pedeapsă de șase ani și patru luni de închisoare, Victor Becali – de patru ani și opt luni, iar Ioan Becali – șase ani și patru luni. Acesta din urmă a obținut, recent, eliberarea condiționată, prin decizie a Judecătoriei Medgidia, dar DNA a contestat hotărârea la Tribunalul Constanța.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.