Datorită sistemului pe care SportIM îl oferă în baza acestui parteneriat, FRF va putea verifica şi descoperi în timp real anomalii în activitatea de pariuri, la nivel global, pentru meciurile din al treilea eşalon, explică forul fotbalistic român.

„Menţinerea integrităţii competiţiilor de fotbal şi combaterea potenţialelor tentative de trucare a meciurilor reprezintă un obiectiv principal pentru Federaţia Română de Fotbal. Acest parteneriat cu Sport Integrity Monitor vine în completarea campaniei de prevenţie şi educare, ‘Fotbal curat’, pe care deja am demarat-o. Prin eforturile noastre încercăm să ne asigurăm că viitorul va fi unul în care jucătorii, suporterii şi toţi cei implicaţi în acest fenomen vor fi protejaţi de tentativele de trucare a jocurilor”, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

„Suntem încântaţi să anunţăm semnarea acestui parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal. În cadrul discuţiilor cu reprezentanţii FRF, ne-am dat seama că acest subiect, al integrităţii şi prevenţiei meciurilor trucate, este tratat cu maximă atenţie. Ne dorim să susţinem munca bună începută şi să contribuim, cu ajutorul expertizei noastre, la progrese în acest domeniu”, a punctat la rândul său Mark Locke, director executiv al SportIM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.