Deși au obținut o calificare care n-a scos pe nimeni în piață duminică seară și n-a produs nicio emoție în rândul microbiștilor, tricolorii au dat declarații obraznice, la finalul jocului cu Insulele Feroe (3-0), continuând linia lansată de către Vlad Chiricheș după meciul cu Finlanda (1-1).
”Dedicăm această calificare familiilor, celor care au crezut în noi și celor care n-au crezut. Toți cei care au dat cu pietre în noi acum să aibă și ei o noapte albă, cum am avut și noi!”, a declarat mijlocașul Gabriel Torje (Osmanlîspor), cel care a fost surprins în cârciumă, înaintea meciului cu Finlanda (AICI, detalii).
”Am obținut exact victoria de care aveam nevoie. Suntem foarte fericiți pentru rezultat. Suporterii ne-au cam dezamăgit. Trebuia să fie lângă noi tot timpul, aveam nevoie de suportul lor necondiționat”, a spus și atacantul Bogdan Stancu (Genclerbirligi).”Le-am închis gura celor care au dat în noi!”, a afirmat și astralul Costică Budescu.
.