Gabi Toncean organizează Gala Fitnessului românesc, primul eveniment de amploare al anului 2018!
Foarte multe personalități din sport, showbiz și politică și-au anunțat prezența la primul eveniment de amploare al anului 2018: Gala Fitnessului Românesc, organizată de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.
”Alături de canotaj și de tenis, fitnessul a avut un an 2017 foarte bun în România, fiind prima oară când țara noastră a găzduit un Campionat Mondial, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Primăriei Bistrița și a Municipiului Bistrița.
Peste 600 de sportivi din 56 de țări s-au înscris la probele din cadrul Concursului Mondial de Culturism și Fitness din noiembrie, lotul nostru de juniori reușind performanța să se claseze pe locul 2 în topul națiunilor.
Mulțumesc tuturor partenerilor noștri datorită cărora putem organiza Gala Fitnessului Românesc pe 18 ianuarie la Marshal Garden, prin care să ne arătăm astfel aprecierea și respectul pentru sportivii noștri dar și pentru marile valori ale sportului românesc și vieții publice. Amfitrioana evenimentului va fi Roxana Ciuhulescu, care este trup și suflet alături de federația noastră de ani de zile. Ea va prezenta evenimentul alături de Marius Portik”, a arătat Gabriel Toncean.
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, marele comentator sportiv Cristian Țopescu, maestrul emerit al sportului românesc Amatto Zaharia, europarlamentarul Viorica Dăncilă, Doina Melinte, Camelia Potec, Ana Maria Prodan, Diana Bart, vedeta de televiziune Adela Diaconu, Mirela Vaida, Valentin Butnaru, Andrei Nourescu, Cristina și Mădălin Ionescu sau Cătălin Botezatu sunt printre personalitățile VIP ce vor fi prezente la eveniment.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70998b3cb0f8c9d8247d4419aa6c66a.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
Unica.ro
La 2 ani de la superba nuntă, încă un cuplu celebru din România divorțează! Celebrul politician și soția lui și-au spus adio! „Da, este adevărat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
Elle.ro
Despărțire neașteptată în showbiz-ul din România! Se logodiseră în urmă cu aproape doi ani, însă acum au decis să pună capăt poveștii lor de dragoste
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, nu se mai ascund, e cuplul momentului în România! A ieșit soarele și pe strada ei, iar lui i-a pus Dumnezeu mâna în cap! Felicitări, să fiți fericiți! Că frumoși sunteți!
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
Avantaje.ro
Cum arată vedeta noastră, după ce și-a făcut lifting facial: „Am purtat ochelari de soare în casă să nu sperii copiii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Tvmania.ro
„Mihaela Rădulescu, mărturisire șocantă: «Am primit cenușa lui într-o cutie!» Ce s-a întâmplat după moartea lui Felix
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
TVMania.ro
Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5297abada4cc85ded96e9e09e39ef80c.jpg)
ObservatorNews.ro
Comuna cu 7.000 de locuitori care are atât de mulți bani încât nu știe ce să facă cu ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Încă un afacerist cunoscut a plecat fulgerător! Fost acționar TV la una dintre cele mai cunoscute televiziuni România, mort la doar 60 de ani!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1aaa88b084f656e54defd7d056a2a0f6.jpg)
Mediafax.ro
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e601ac1316476b00aa6f82ff6a09172b.webp)
Redactia.ro
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_bbe4bc583d99c3b238f87419b74405f3.jpg)
KanalD.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_cfb97917dc0a661e429b093b0821acb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_589b13a9a0cfe61875c0f72f50448625.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/crin-antonescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/moodys-rating-romania-baa3-perspectiva-negativa-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3462d74681ff1698f7764dba782113af.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_78da499df7a299092d7ef9a9ff1454f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-cristea-si-taviclonda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-bucur-si-dana-nalbaru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f6dbe6e7f63cdddac33bb5e19ab66799.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a48dc3511a1fab368ce16e12b1163fa1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f230c3ffa6138459332e5648f7a5fbd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frauda-cazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sorina-ispas-medic-diabetolog-care-a-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-spf-profimedia-3-scaled-e1783514748899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dior-spa-taormina-sicilia-wellness-grand-hotel-timeo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/trib.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-scapi-de-tantari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presa-franceza-de-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/storuri-albe-ferestre-sufragerie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vantul-solar-schema-grafica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/panouri-solare-si-eoliene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicolae-ceausescu-in-vizita-pe-santierul-centralei-nucleare-de-la-cernavoda--sursa-foto-agerpres-romania-libera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/a2-autostrada-soarelui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/canicula-romania-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/batalla-de-mborore--sursa-canal12misiones-com.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.