Astfel, locuinţa de un sfert de milion de euro va fi scoasă la vânzare din ordinul executorului, conform ştirileprotv.ro.
Din 2007, de când au divorţat după 18 ani de căsnicie, între Giani Kiriţă şi fosta lui sotie nimic nu a mai fost cum era odată. Pensia alimentară pe care fotbalistul trebuie să o plateasca celor doi copii ai săi: o fetiţă de 12 ani şi un băieţel de 8 este principala cauză a neînţelegerii dintrei cei doi.
Iniţial, Kiriţă a fost obligat să plătească 2.000 de euro lunar. A cerut apoi, înjumătăţirea obligaţiei. Doi ani şi jumătate, fotbalistul a încercat să îi convingă pe judecători că nu mai câştigă atât de mulţi bani ca în prima parte a carierei sportive. Degeaba, însă. Magistraţii au majorat de zece ori suma pe care fotbalistul s-a arătat disponbil să o viteze în contul celor doi copii.
Aşa s-a ajuns la o pensie alimentară de 5.000 de euro, lunar, din care fotbalistul nu ar fi platit decât o mică parte. Asa s-au acumulat datoriile de aproape 70.000 de euro.
Astfel, în mai puţin de o lună, Giani Kiriţă şi-ar putea pierde apartamentul de 150 de metri pătraţi, evaluat la 250.000 de euro, pe care executorul judecătoresc îl va scoate la licitaţie.
Cu toate acestea, Kiriţă mai speră: de curând a deschis un nou proces prin care cere reducerea pensiei. Până la sentinţa favorabilă este bun de plată.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.