Viitorul şi Dinamo au terminat la egalitate sâmbătă, la Ovidiu (jud. Constanța), 1-1, într-o partidă cu mari probleme de arbitraj. ”Centralul” brașovean Robert Dumitru le-a refuzat gazdelor două lovituri de la 11 metri.
Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat, nu e posibil așa ceva, am avut două penalty-uri clare, 200 la sută! Vrem respect din partea arbitrilor, nimic altceva. Îmi doresc să fim egali cu celelalte echipe, nu avantajați, dar nici furați, a răbufnit, după meci, Gică Hagi, managerul de la Viitorul.Duminică, cei care administrează site-ul Academiei Hagi au postat duminică un mesaj dur: ”Incredibil! Noi în 11..., ei în 14”, aluzie la sprijinul pe care ”câinii” l-ar fi primit din partea brigăzii de arbitri.Constănțenii au invocat fazele din min. 58 (Tănase, atacat neregulamentat de Marc în suprafața de pedeapsă, ia el ”galben”!) și din min. 67 (Feussi l-a lovit pe Cristi Ganea). În ambele situații trebuia acordat penalty!
Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a răspuns ironic: ”Ce penalty-uri? Lasă-le, Dumnezeule! Iar vrea să-l facă pe Mitrea golgheter”. Fundașul Mitrea a reușit 14 goluri în sezonul trecut, din care 11 din penalty. El a și ratat o lovitură.