Cel mai surprinzător transfer este cel al portarului Edi Stăncioiu, de la ASA Târgu Mureș, care a fost un „dușman” declarat al „roș-albaștrilor” cât timp a jucat la CFR Cluj, dar și după ce a mers la ASA Târgu Mureș. Și Jakolis e o surpriză, fiindcă tot ce a luat Steaua de la CFR Cluj s-a dovedit a fi afacere păguboasă: Semedo, Tade.

De asemenea, croatul Antonio Jakolis, de la CFR Cluj, este o variantă, mai ales că între cluburi s-a ajuns la o înțelegere. Al treilea nume este Moke, de la Voluntari. 

Jakolis va costa 400.000 de euro, Moke – 150.000, iar Stăncioiu va veni liber, fiindcă ASA Târgu Mureș are restanțe mari către el.

Gigi Becali a confirmat pentru Digisport că cele 3 transferuri sunt iminente: „Stăncioiu e ca şi semnat. La Moke, 150.000 e clauza de reziliere. Ei au dat 30.000 de euro pe el, mă cert cu ei, că-s la mine acasă. Îl iau pe Moke, dau banii pe el, plătesc clauza. Poate juca atât fundaş central, cât şi mijlocaş central. S-ar putea să mai vină un fundaş central zilele următoare. 4-5 jucători o să aducem. Jakolis vine la noi doar dacă acceptă salariul, vrea un salariu cam mare. Eu i-am oferit ceva, dacă-i convine, bine. Mai sunt două zile şi vreau să-i trec pe lista UEFA.”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.

Eduard Stăncioiu are 35 de ani şi o cotă de piaţă de 200.000 de euro. Antonio Jakolis are 24 de ani şi va fi adus pentru postul de fundaş dreapta, deşi el este mijlocaş de meserie. Croatul are o cotă de piaţă de 650.000 de euro. Congolezul Wilfred Moke are 28 de ani şi costă 150.000 de euro.

Edi Stăncioiu

Edi Stăncioiu

Wilfred Moke

Wilfred Moke

Antonio Jakolis

Antonio Jakolis

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.