„Ce idiot sunt că am jucat în pantofi Dior!”

Meciul a opus generația de aur a FC Fully, care a promovat în prima ligă în 1988, echipei de veterani peste 30 de ani a clubului.

Constantin a făcut parte din formația de start, spre bucuria spectatorilor prezenți. Alături de foștii săi coechipieri, au evoluat și fiul său Barthélémy, director sportiv la Sion, antrenorul Didier Tholot și nepotul său Aloys, 9 ani.

Dacă un tată nu-i dă o șansă fiului său, cine o va face? Barthélémy câștigă experiență în fiecare zi și se dezvoltă bine. Ca președinte, i-am stabilit reguli stricte și, ca tată, este firesc să-l ajut. Nu văd problema.

Constantin a apărat timp de 15 minute, dar apoi s-a accidentat. A fost împins de fundașul său stânga, a călcat greșit cu pantofii Dior și a căzut pe minge!

Am alunecat, mi-a rupt tendonul femural la piciorul drept, am încercat să compensez cu piciorul stâng și mi-am rupt tendonul femural stâng!

După accidentare, președintele nu a mai putut continua.

„Gigi Becali de Elveția” și-a rupt tendoanele de la picioare după ce a jucat în pantofi Dior într-un meci demonstrativ. S-a dat afară pe sine de 5 ori, pe un antrenor l-a schimbat din cauză că mirosea urât, iar pe altul - la pauză
Christian Constantin a fost purtat pe brațe de colegi

„Fii-mea mi-a adus ghete, dar am făcut după capul meu”

Fiica lui Constantin îl avertizase să nu joace cu „pantofii extravaganți”, dar el nu a ascultat-o.

„Ce idiot sunt, am jucat în teniși Dior! Cel mai rău e că fiica mea mi-a adus ghete de fotbal! Dar am vrut să fac ce mă taie capul. Merit ce am pățit. Eu țip la jucătorii mei când își uită ghetele și uite că fac și mai rău decât ei! – Christian Constatin, citat de Le Matin.

Avere de peste un miliard de euro

Potrivit cărții de vizită prezentate de Blick, Christian Constantin s-a născut pe 17 ianuarie 1957, în Martigny, Valais. Familia sa provenea din Ayent, Valais, un sat din apropierea stațiunii de schi Anzère. Și-a făcut ucenicia ca proiectant în construcții. La 22 de ani, și-a fondat propria firmă de arhitectură.

Din 1978 până în 1980, a jucat fotbal profesionist pentru Xamax și Lugano ca portar, dar a reușit doar aproximativ 20 de apariții, majoritatea ca rezervă.

A investit primii săi 50.000 de franci elvețieni în imobiliare. Compania sa a crescut rapid și a devenit un imperiu.

Astăzi, construiește proiecte masive în toată Elveția, de la reabilitare de clădiri istorice la facilități industriale, rezidențiale, sportive, culturale și comerciale până la construcții de spitale.

Christian Constantin susține că are o avere de peste un miliard de franci elvețieni.

„Am fost crescut cu două lucruri: mirosul de beton și mirosul de transpirație din vestiar“, a afirmat Christian Constantin, în magazinul stațiunii de schi Crans-Montana.

A băgat peste 100 de milioane de euro în 25 de ani

Președinte al FC Sion din 1992 până în 1997 și din 2003, după ce a cumpărat clubul, Constantin a investit peste 100 de milioane de franci elvețieni în 27 de ani.

A condus echipa către un titlu (1997, al doilea după cel din 1992 pentru clubul fondat în 1909) și 7 Cupe ale Elveției 1995, 1996, 1997, 2006, 2009, 2011, 2015).

100 de milioane e mult. În total, e vorba de peste 25 de ani de președinție. Împărțit, e mai puțin. Nu am niciun regret! În plus, iubesc fotbalul și când intri în fotbalul profesionist, trebuie să ai bani de cheltuit, trebuie să știi asta” – Christian Constantin, pentru 24heures.

Când se va retrage? „Nu sunt încă la ultimul meu sezon, dar ne apropiem!”, spune el.

A dat un antrenor afară din cauză că mirosea urât, iar pe altul l-a schimbat la pauză

Schimbările dese de antrenori, natura sa certăreță și escapadele sale sunt legendare.

În perioada în care a condus FC Sion, Constantin a făcut peste 60 de schimbări manageriale, ba a fost și antrenor în 2008 și în 2021.

În cei 60, sunt vreo 5 Christian Constantin. Hai să vorbim mai degrabă despre 40. O cifră micuță în considerare în raport cu durata mandatului meu – Christian Constantin, pentru L’illustre

„Angajezi și plătești un antrenor pentru a scoate la maximum din jucătorii pe care i-i încredințezi. Oamenii spun: «Dă-i timp». Această teorie funcționează într-o ligă cu 16 sau 20 de echipe, nu într-una cu 10 echipe, ca a noastră, unde totul este strâns. Ca președinte, când ești în mijlocul lucrurilor, ai două opțiuni: fie încerci să schimbi pentru a salva ce poți, fie lași lucrurile să treacă și plătești prețul”, afirmă magnatul.

28.07.2020, Zurich, Letzigrund, Soccer Super League: FC Zurich – FC Sion, FC Sion President Christian Constantin Credit: SPP Sport Press Photo. /Alamy Live NewsIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

A concediat odată un antrenor principal din cauza mirosului său, l-a trântit pe expertul austriac și fostul antrenor Rolf Fringer în direct la televizor, în timpul unui meci din liga elvețiană, pentru care a primit o suspendare de 14 luni.

În 2023, l-a da afară pe antrenorul de atunci al lui Sion, David Bettoni, la pauză, în timpul unui meci împotriva lui Servete, înainte de a-l obliga să stea pe margine pentru restul meciului.

Da, este o singură echipă în Elveția în care patronul se implică, la FC Sion. Dacă antrenorul nu are o personalitate puternică și nu-l ajută nici rezultatele, se bagă patronul. Dar nu cu telefoane date în timpul meciului, se implică în timpul săptămânii, îi transmite antrenorului că vreau să joace X, Y – românul Zoltan Kadar, antrenor secund Young Boys Berna

„Uneori sunt în vestiar în timpul meciurilor. Vreau să văd ce se întâmplă”

„Eu vorbesc cu antrenorul, dar nu-l influențez. Bineînțeles, uneori sunt în vestiar în timpul meciurilor. Vreau să văd ce se întâmplă. Nu sunt doar un spectator obișnuit, sunt mai degrabă un coechipier”, a insistat Constantin, într-un interviu pentru Watson.

Au schimbat regulile din cauza mea. Acum ai nevoie de o diplomă de antrenor ca să lucrezi în domeniul tehnic. Am antrenat echipa de 21 de ori de când am devenit președinte. Recordul meu: 3 înfrângeri, o remiză și 17 victorii, 52 de puncte, sau 2,47 de puncte pe meci. Ridicol, zici?

„Dacă aș fi fost lacom, nu aș fi investit niciodată. La fel este și cu FC Sion. Alerg după lucruri interesante. Aceasta este singura valoare a banilor”, spune Constantin, care este un renumit filantrop în Elveția, „dar când ajuți pe cineva, nu spui asta!”.

S-a vorbit despre salarii de aproape 60.000 de franci pe lună pentru unii jucători: „Sunt prostii. Acele vremuri au apus. Astăzi, media este de 13.000 de franci pe lună. Ultima achiziție importantă a fost Gennaro Gattuso în 2012. A câștigat 800.000 de franci pentru sezonul său la FC Sion. În acel an, am vândut 12.000 de tricouri „Gattuso”, realizând un profit de 60 de franci fiecare. Faceți calculele”.

Mama lui a avut leucemie

Mama lui Christian, Charlotte, a murit de cancer când acesta avea doar 13 ani. „A suferit de leucemie 7 ani și a murit la 33 de ani. Era o femeie muncitoare și puternică”, a rememorat Constantin, într-un interviu pentru Paris Match Elveția.

Nu fumează, nu bea, face sport

„Dacă am luat 5 aspirine în toată viața mea e mult”, a povestit CC, având în minte mama suferindă. „Știu că sănătatea este o loterie, o chestiune de noroc. Dar n-am fumat niciodată în viața mea și, dacă se întâmplă să beau un pahar de vin roșu, este doar la ocazii speciale. Și mă antrenez de două sau trei ori pe săptămână cu antrenorul meu: exerciții pentru mușchii abdominali, sărituri peste coardă, puțin box. Iarna, schiez, iar vara, merg cu bicicleta”, a povestit patronul helvet.

Ziarul Blick a calculat că, la un moment dat, Christian Constantin a fost a doua cea mai „discutată” figură media din Elveția, după Roger Federer.”

Căsătorit, nedivorțat, se iubește cu o femeie mai tânără

„CC” are 3 copii cu Carole. Barthélémy (30 de ani) este director sportiv al FC Sion de 11 ani. Arielle are 40 de ani și Charline – 25. Deși nu a divorțat oficial, trăiește separat de mama copiilor lui cu o altă femeie, Emma Collombin. Nu se gândește la o nouă căsătorie.

„Gigi Becali de Elveția” și-a rupt tendoanele de la picioare după ce a jucat în pantofi Dior într-un meci demonstrativ. S-a dat afară pe sine de 5 ori, pe un antrenor l-a schimbat din cauză că mirosea urât, iar pe altul - la pauză
Christian și Barthélémy, pe bancă. Foto: Profim,edia

A avut peste 20 de Ferrari, merge cu el și pe șantier

La 21 de ani, și cumpărat un „Testarossa” și „așa a început totul”. A avut peste 20 de limuzine și și-a achiziționat, recent, cel mai recent model al producătorului italian.

Îmi place sunetul Ferrari-urilor; te simți cu adevărat ca un pilot de Formula 1. Dar, pentru mine, nu este nici o mașină de colecție, nici o bijuterie, ci o mașină de serviciu. Conduc Ferrari-uri pe șantierele mele.

A făcut parte din Comitetul de Candidatură pentru Jocurile Olimpice Sion Valais 2026 și în cel pentru organizarea Campionatelor Mondiale de Schi Alpin din 2027, „cu speranța că acestea vor stimula turismul așa cum au făcut-o în 1987”.

A ridicat special Le Guépard Palace, 5 stele, 160 de camere, 4 restaurante, spa, fitness și tratamente, toate însoțite de un complex hotelier de reședințe care cuprinde 114 apartamente. Primul proiect a fost ridicat în 1980, ”Hôtel de la Porte d’Octodure. Aveam 23 de ani”.

profimedia-0107712344Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Nici tu, nici eu nu putem pune capăt războiului din Ucraina”

FC Sion l-a avut în lot pe rusul Anton Miranciuk și, în vară, a jucat două amicale în Rusia, cu Zenit Skt. Peterscburg, 3-5 și 2-5, stârnind scandal în Elveția. Suporterii FC Sion și-au exprimat nemulțumirea desfășurând un banner în Place de la Planta, în inima orașului.

„Nici tu, nici eu nu putem pune capăt războiului din Ucraina. La fel ca majoritatea rușilor și ucrainenilor. Nu putem trage concluzii despre toți oamenii pe baza celor responsabili de război”, a reacționat Constantin, pentru Blick.

„Nu toți germanii au fost ca Hitler. În Elveția, ne-am născut în neutralitate și, prin urmare, nu ar trebui să judecăm oamenii în acest fel. Și eu vreau ca acest război să se termine, vreau ca această crimă fără sens a tinerilor ucraineni și ruși să înceteze”, a declarat bossul de la Sion.

Ridică un nou stadion în oraș

Christian Constantin construiește un nou stadion pentru echipă. „Din cauza demisiei consilierului de stat Frédéric Favre, care va deveni director general al Asociației Elvețiene pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2038, am prelungit termenul-limită până în iunie. În mai, mă voi întâlni cu Consiliul Local Sion. Dacă toată lumea este de acord, suntem încă în termen”. Actuala arenă, Stade de Tourbillon, are 16.500 de locuri, nu va mai fi renovată.

Noul stadion va costa 450 de milioane de euro, a notat Coliseum Online.

Situat în valea Ronului, capitala cantonului Valais, sud-vestul țării, Sion are 35.000 de locuitori.

De asemenea, noul centru de antrenament se va construi pe o suprafață de 100.000 m², inclusiv 7 terenuri, unul încălzit și două sintetice, spații de cazare pentru 25 de persoane, o sală de antrenament etc. Acest proiect este estimat la 50 de milioane de franci.

Un președinte nu lasă o moștenire. Este judecat după istoria pe care a scris-o.

După 12 etape din acest sezon, FC Sion este pe locul 4 (din 12) cu 18 puncte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.