MENIU CAUTĂ
03 Apr. 2017 10:55

Halterofilul Ilie Ciotoiu a cucerit două medalii de bronz la Europenele din Croația

Distribuie

Halterofilul Ilie Ciotoiu a cucerit două medalii de bronz la Europenele din Croația, în limitele categoriei 56 kg, la Split (Croația).

Ciotoiu a obținut bronzul la aruncat, cu 131 kg, fiind devansat de moldoveanul Iuri Dudoglo, 146 kg, și de italianul Mirco Scarantino, 146 kg (greutate corporală mai mare decât Dudoglo).

La total, primul loc a fost ocupat de Scarantino, 266 kg, pe poziția a doua s-a clasat Dudoglo, 261 kg, iar Ciotoiu a cucerit bronzul, cu 242 kg.

La smuls, Ciotoiu s-a clasat al patrulea, cu 111 kg, după Scarantino, 120 kg, Dudoglo, 115 kg, și polonezul Dominik Kozlowski, 114 kg.

Florin Ionuț Croitoru a avut o singură tentativă, ratată, la smuls (107 kg), iar apoi a ieșit din concurs.

România are un bilanț de șapte medalii după prima zi a competiției de la Split, una de aur, două de argint și patru de bronz. La cat. 48 kg, Monica Csengeri a obținut o medalie de aur (smuls) și două de argint (aruncat, total), iar Elena Andrieș, două de bronz (smuls, total).

Delegația României la Campionatele Europene din Croația e formată din 13 sportivi: feminin — Monica Csengeri (cat. 48 kg), Elena Ramona Andrieș (48 kg), Mădălina Bianca Molie (58 kg), Irina Lăcrămioara Lepșa (58 kg), Florina Hulpan (63 kg), Loredana Toma (63 kg), Andreea Aanei (+90 kg); masculin — Ilie Ciotoiu (56 kg), Ionuț Ilie (62 kg), Florin Croitoru (62 kg), Răzvan Martin (77 kg), Dumitru Captari (77 kg), Nicolae Onica (94 kg).

Obiectivul delegației noastre a fost câștigarea a șase medalii.

Citiți și România a obținut cinci medalii la Campionatele Europene de haltere! O cerșetoare din Bistrița aduce aurul acasă!

Loading...
Comentarii