”Tehnicianul, în vârstă de 51 de ani, s-a înțeles în cursul zilei de ieri cu reprezentanții clubului și a condus în această dimineață primul antrenament al echipei”, precizează sursa amintită.

Ionuț Chirilă revine în circuit după doi și jumătate, mai exact după ce a fost demis de la CSMS Iași. ”Capellino” a mai pregătit în cariera sa formațiile Electromagnetica București, Unirea Focșani, Jiul Petroșani, UTA Arad și Concordia Chiajna. 

Ionuț Chirilă va fi prezentat oficial luni, la ora 13,00, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la stadionul Trans-Sil. Chirilă va debuta oficial în etapa a treia din play-out, pe 31 martie, în deplasare, cu FC Botoșani.

Chirilă îl înlocuiește pe banca ”lanternei roșii” din Liga I pe Ilie Stan, care s-a despărțit pe 20 martie de ASA, rezilierea contractului survenind după o victorie, 2-1 cu Concordia Chiajna, în play-out.

Ilie Stan preluase echipa la finele lunii decembrie, mureșenii fiind până atunci pregătiți de antrenorul Dan Alexa, care fusese numit pe 9 august.

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Playtech.ro
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)