„Ştia că toţi puşcăriaşii or să sară pe el să-l felicite şi să-i ceară bani, sperând că îl vor prinde în toane bune. Aşa a păţit şi anul trecut la Rahova. Atunci, cum interacţiona cu cineva, cum auzea numai «La mulţi ani, Nea Gigi! Dă-mi şi mie, te rog, nişte bani». Deşi acum le-a cerut tuturor colegilor din timp să-l lase în pace şi i-a anunţat că nu dă nimic nimănui, Gigi n-a scăpat de ei. A fost acelaşi circ ca şi anul trecut. De peste tot se auzea numai «La mulţi ani, nea Gigi. Dă-mi şi mie nişte bani!». O dată aşa, de două ori aşa, până s-a enervat. Ştiţi că el e mai impulsiv. Şi a început să arunce cu tot ce avea la îndemână, să urle, să-i înjure. Ce era la gura lui… Gardienii n-au intervenit, că avea dreptate omul. Dacă îi zicea cineva vreo vorbă lua foc şi mai tare”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru SportNews.ro, un apropiat al lui Becali.

„El e şef acolo! Nimeni nu prea are curaj să-l deranjeze. Dar mai e câte o zi ca asta, când toţi au curaj, sperând să-l prindă în toane bune. Dar acum s-a enervat rău de tot şi a făcut un circ teribil”, a completat sursa noastră. Nu e prima dată când Gigi face circ după gratii. Iarna trecută, când a fost readus pentru câteva zile în „lagărul de exterminare” de la Rahova, Gigi s-a certat groaznic cu fostul deputat Cătălin Voicu. Patronul Stelei i-a reproşat fostului politician că sforăie prea tare, în timp ce Voicu l-a acuzat că deranjează pe toată lumea cu rugăciunile sale rostite cu glas tare în miez de noapte.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
FANATIK.RO
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI