Jo Jo Dan revine în ring. Românul va boxa, vineri seară, în aceeaşi gală cu Adonis Stevenson, campionul WBC la semigrea

Comentează

Semimijlociul Jo Jo Dan va lupta, vineri seară, 11 septembrie - sâmbătă dimineaţă, la noi - pentru prima oară de la înfrângerea dură suferită în luna martie în faţa campionului englez Kell Brook. Totul se va întâmpla într-o gală ce va avea loc în Toronto şi al cărei ”cap de afiş” va fi lupta pentru titlul WBC al semigreilor, între deţinătorul centurii, Adonis Stevenson şi challengerul Tommy Karpency.După Lucian Bute şi Cristian Ciocan, a venit rândul lui Ionuţ Dan Ion - alias Jo Jo Dan - să revină în ring după ce a suferit o grea înfrângere. A trecut o jumătate de an de la dezastrul din lupta cu Kell Brook, din Sheffield, când a fost făcut KO în repriza a 4-a, iar Ionuţ pare gata, la 34 de ani, să meargă mai departe. El va urca în ring pentru a-l înfrunta pe americanul de 30 de ani, Jake Giuriceo, deşi, la un moment dat, îi fusese anunţat ca adversar polonezul Rafal Jackiewicz.
Giuriceo are 17 victorii, dintre care doar 4 obţinute prin KO şi 3 înfrângeri şi este, probabil, un adversar potrivit pentru revenirea lui Jo Jo. Nu un mare puncheur, dar suficient de „tare” încât să îl testeze pe Ionuţ pe toată durata celor 8 reprize, previziunea mea fiind aceea că lupta se va termina printr-o decizie la puncte. Din păcate, însă, dincolo de rezultatul acestei înfruntări, diferenţa de valoare, de forţă, între marii pugilişti ai categoriei semimijlocie şi Ionuţ e una ce pare insurmontabilă, drumul către o nouă şansă la un titlu mondial părând iremediabil închis. Dar, vom trăi şi vom vedea, bucurându-ne, deocamdată, că Ionuţ, un pugilist cu o adevărată inimă de luptător, n-a renunţat la sportul care l-a consacrat.
Evenimentul principal al galei din Toronto va fi, însă, lupta între canadianul de origine haitiană, Adonis Stevenson, deţinătorul centurii WBC la semigrea şi americanul Tommy Karpency, locul 9 în ierarhia WBC. Karpency, care va fi la a doua tentativă de cucerire a unui titlu, după cea eşuată, din 2012, când a pierdut în faţa lui Nathan Cleverly, l-a învins, în schimb, în octombrie anul trecut pe fosta glorie a categoriei, Chad Dawson, cel care trecuse în 2011 de Adrian Diaconu. Prin urmare, în ciuda statutului de mare favorit al lui Adonis, Karpency poate avea şansa lui.
Dar cel mai insolit moment al galei cred că va altul: lupta în care va fi implicat un adevărat ”bunic” al categoriei grea, canadianul Donovan Ruddock, un tip care, peste 3 luni va împlini... 52 de ani. Vorbim despre un pugilist caare debuta la profesionişti în 1982 şi care, în 1991, pierdea de două ori în acelaşi an în faţa unui Mike Tyson, o dată chiar destul de strâns, doar la puncte. Şi care în 1992 era învins de o altă legendă a categoriei, britanicul Lennox Lewis, în drumul acestuia către unificarea tuturor centurilor mondiale ale greilor, lucru nemaiîntâmplat de la Lewis încoace. Ruddock va fi la al treilea meci în acest an, el revenind în ring după o pauză de aproape 14 ani. Adversarul de acum va fi un „no name”, Dillon Carman, dar cu aproape 23 de ani mai tânăr decât Ruddock.


Dacă gala s-ar fi transmis şi în România, ar fi fost o luptă ce merita să fie urmărită...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Monica Anghel a slăbit 30 de kilograme
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
Sânziana Buruiană
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:20
Un angajat s-a trezit în cont cu 620.000 de dolari, virați de firma de transport pentru care făcea curățenie
Exclusiv
15:19
De ce n-a mers Cheloo cu Ombladon la Asia Express 2026: „Nu-mi pare rău”
15:16
Un „actor străin” a fost implicat în pregătirea complotului terorist dejucat la baza aeriană britanică Fairford, acuză SUA. Primele informații despre suspecții arestați
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica complet ziua”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri