Dezbaterea privind introducerea uniformelor școlare obligatorii în România a stârnit reacții atât din partea politicienilor, cât și a elevilor și a unor persoane publice. Sânziana Buruiană a criticat public proiectul și a susținut că autoritățile ar trebui să acorde mai multă atenție problemelor cu care tinerii se confruntă după absolvire.
Cuprins:
Discuțiile despre uniformele școlare au revenit în prim-plan după ce Senatul a adoptat, pe 21 septembrie, proiectul de lege care prevede obligativitatea purtării uniformei în învățământul preuniversitar. Propunerea a fost adoptată cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri și urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional.
Conform proiectului, modelele, standardele tehnice și elementele uniformelor ar urma să fie stabilite de fiecare unitate de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților. Proiectul prevede și măsuri privind acordarea gratuită sau subvenționarea uniformelor.
Inițiatorii susțin că uniforma ar putea reduce diferențele legate de posibilitățile materiale ale familiilor și ar putea limita situațiile de bullying asociate vestimentației. În timpul dezbaterilor din Comisia de învățământ a Senatului, senatorul Daniel Zamfir a declarat că școala ar trebui să fie despre valoarea elevului și nu despre posibilitățile materiale ale părinților.
În contextul dezbaterilor, Sânziana Buruiană, mamă a două fete, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a exprimat nemulțumirea față de atenția acordată uniformelor.
Vedeta consideră că problemele legate de integrarea tinerilor pe piața muncii și condițiile pe care le găsesc după absolvire ar trebui să fie discutate mai intens.
„Am văzut mai nou că se dezbate problema uniformei. Mai bine ați dezbate problema locurilor de muncă, ce fac acești elevi când termină o școală, o facultate, ce salariu au, funcția pe care ei o vor ocupa. Este pregătită de către stat, au tot ce le trebuie, salarii, condiții sau trebuie să plece în afară? Haideți să vă vedem, înainte să rezolvați cu uniforma, rezolvați ca atunci când un copil termină o facultate de prestigiu, să fie pe postul lui, nu să fie un vai de steaua lui. Haideți să vă vedem cu condițiile mai întâi”, a transmis Sânziana Buruiană pe contul său de Instagram.
Mesajul vedetei pornește de la diferența dintre perioada de studiu și ceea ce se întâmplă după absolvire. Sânziana Buruiană susține că rezultatele școlare și studiile ar trebui să fie mai importante decât aspectul vestimentar al elevilor.
Ea a continuat seria mesajelor pe Instagram, făcând referire la absolvenții care, în opinia sa, ajung să aibă dificultăți în găsirea unui loc de muncă potrivit pregătirii lor.
„Eleva de 10 care purta uniforma și la premiere care acum stă cu diplomele și masteratele în buzunar! Rușine vouă care conduceți această țară și purtați uniforme, că nu sunteți în stare să asigurați elevilor, când termină un liceu, o facultate, un loc de muncă decent conform studiilor!”.
Sânziana Buruiană a încheiat mesajul făcând referire la generația tânără și la taxele plătite către stat. „Vreți să poarte iar uniforma? Degeaba... Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație și nici nu vă va plăti vouă taxe nesimțite la stat!”, a mai transmis aceasta.
Reacțiile nu au venit doar din partea persoanelor publice. Pe 28 septembrie, Consiliul Național al Elevilor a organizat o acțiune de protest, îndemnând elevii să meargă la școală îmbrăcați în negru.
Reprezentanții elevilor au susținut că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele importante ale sistemului de educație și au reclamat faptul că elevii nu ar fi fost consultați și nici invitați la dezbaterea proiectului.
De cealaltă parte, susținătorii proiectului argumentează că uniforma poate contribui la diminuarea diferențelor vizibile dintre elevi și la crearea unui sentiment de apartenență la școală.
Mastermind2 29.09.2026, 14:38
Am vorbit cu un profesor,este o idee buna uniforma pt a-i face pe toti elevii egali si a nu-i face pe multi sa se simta prost ca nu au bani pt haine de firma,dar probabil nu va fi implementata
Inss 29.09.2026, 19:36
Sanziano, iti sugerez să te rezumi doar la domeniile în care ai experiență. Dă dovadă de reținere în privința subiectelor din afara ariei tale de specialitate!!! Si . . . stim cu totii care este domeniul tau de specialitate !!!