Kell Brook, o ”nucă” mult prea tare pentru Jo Jo Dan. Românul nu renunță!

Minunea nu s-a întâmplat, sâmbătă seară, la Motorpoint Arena din Sheffield. Jo Jo Dan a fost surclasat de deţinătorul centurii IBF la semimijlocie, englezul Kell Brook.

După patru reprize şi tot atâtea knock-down-uri, românul şi stafful lui au decis că cel mai sănătos este să abandoneze lupta. Din păcate, e greu de presupus că la 33 de ani şi în contextul valorii marilor pugilişti ai categoriei, Dan ar mai putea spera la ceva în plus faţă de şansa pe care a avut-o.

Nu prea sunt multe de spus despre o luptă atât de dezechilibrată precum cea de sâmbătă seară. Doar că s-a materializat varianta B a pronosticului meu iniţial. Cea total pesimistă, dar, de fapt, mult mai realistă. Pur şi simplu, pugiliştii ca Brook sunt dintr-un ”alt film” decât cel în care se zbat – sigur, uneori onorabil, dar numai până la un punct – boxeri ca Jo Jo Dan.

Ionuţ are inimă de boxer, dar nu are stil. Cu un echilibru mereu relativ pe picioare, de parcă ar sta nefiresc pe nişte catalige, gata să se împiedice la următorul pas, fără măcar o lovitură clară, o ”armă secretă” în dotare, fără o tactică adaptată şi aplicabilă în faţa unei forţe ca Brook, Dan a părut mai degrabă ca un băiat frumuşel şi cuminte care ar vrea să-l bată pe ”şmecherul clasei”, dar nu ştie şi nu are cum.

A excelat în clinch-uri, jumătate din timp stând agăţat de adversar, mai ales de şortul acestuia sau „vânând muşte” cu lovituri date dintr-o distanţa mult prea mare ca să-şi atingă ţinta. Poate, pentru exactitate, vor fi existat două, hai, trei lovituri cu care chiar l-a atins pe Brook. Dar comparaţia cu Bute-Froch e inevitabilă, deşi Dan a scăpat mult mai ieftin ca număr şi intensitate a loviturilor primite decât Lucian. Brook nici măcar nu s-a forţat prea tare, tăvălindu-l pe Dan din upercuturi şi directe de dreapta, aruncate „înţepat”, dar nu ca rod al vreunor combinaţii furibunde. Pur şi simplu, Brook e prea puternic pentru Dan. Iar când treci în revistă numele mari din cadrul categoriei, de genul unui Amir Khan, Marcos Maidana, Timothy Bradley şi încă destui alţii, avându-i în frunte pe inegalabilii Mayweather jr. şi Pacquiao, este evident că Dan tocmai şi-a consumat cea mai bună şansă pe care ar fi avut-o vreodată la un titlu mondial.

Iar dacă în felul acesta a putut arăta ”cea mai bună şansă”, cu toată părerea de rău, dar ce ar mai putea urma pentru Ionuţ? Însă, chiar dacă, prin absurd, s-a decide să schimbe acum categoria, ”tangajul” picioarelor, lipsa aproape totală a ştiinţei apărării, dar şi a vreunei lovituri decisive, care să poată face diferenţa inclusiv în faţa unor pugilişti cu adevărat puternici, nu prea lasă loc de alte planuri frumoase de viitor. Ionuţ a fost un boxer care n-a fugit de bătaie la viaţa lui, dar nu e suficient doar să vrei şi să ai curaj, mai e nevoie să şi poţi. Şi, de preferat, mă gândesc, să poţi, dar şi câştigând.

Sper să mă înşel amarnic, dar, din clipa aceasta, ”povestea” de boxer profesionist – frumoasă, pe alocuri – a lui Ionuţ, a cam ajuns la final. Sigur, asta dacă nu va alege să se mai agite în ”rândul 2 şi 3”, pentru câte un ban în plus ori vreo centură „faimoasă” doar în cartierul lui. Însă, realist vorbind şi cu toată simpatia pentru inima lui chiar reală de luptător… cam asta fuse. Şi se duse..

P.S.Din nefericire, veştile proaste nu s-au terminat aici, în week-endul trecut. Peste Ocean, într-o gală desfăşurată în Las Vegas, supermijlociul Ronald Gavril a suferit prima înfrângere ca profesionist, fiind depăşit la puncte de Elvin Ayala, un fost challenger, dar acum 7 ani, la titlul mondial al mijlociilor. Ca şi în cazul diferenţei dintre ”a vrea” şi ”a putea” de care s-a lovit Jo Jo Dan, nici în cazul lui Gavril nu e suficient să fii impresariat de firma lui Mayweather şi să te pregăteşti în sala acestuia.

Sper ca Ronald şi oamenii care-l pregătesc, în frunte cu celebrul antrenor Eddie Mustafa, să înveţe ce e de învăţat din această înfrângere oarecum neaşteptată şi… neprogramată. Văd că Gavril rămâne optimist în mesajul dat pe o reţea de socializare, şi spune că speră să devină campion mondial chiar mai devreme decât anticipa. Şi că înfrângerea a venit ca un ”test de la Dumnezeu”. Ok, să dea Domnu’ să fie aşa! Doar să nu fi fost un test de la ”băiatul” celălalt tot ce crezuse că a câştigat până acum…

MECIUL INTEGRAL

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE