Cu toate că mai sunt cinci etape de disputat, campionatul este ca şi adjudecat de Steaua. Lajos Sătmăreanu (70 de ani), fostul fundaş de fier al “roş-albaştrilor” din anii 70, crede că parcursul trupei din Ghencea se datorează valorii superioare celorlalte competitoare din Liga I.
“Steaua domină clar, defilează prin campionat!”, ne-a declarat, ieri, Lajos Sătmăreanu. Fostul jucător, care a activat la gruparea “militară” între 1965 şi 1975, a adăugat: “Este peste celelalte echipe din toate punctele de vedere. Are un lot valoros, iar antrenorul Laurenţiu Reghecampf, care şi-a învăţat bine lecţia, a schimbat total jocul echipei. În plus, adversarele din competiţia internă nu se ridică la nivelul Stelei”. Despre contrele dintre antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, Sătmăreanu a precizat: “Steaua este atacată de cei de la Dinamo pentru că între cele două echipe există o rivalitate mare. Celor de la Dinamo le-aş transmite să-şi vadă de treaba şi de situaţia lor. În acest moment, diferenţa dintre cele două echipe este mare, deşi, sincer, Dinamo mi-a plăcut în unele momente. Iar Reghe nu e îngâmfat, cum spun unii. Dar, din cauza situaţiei speciale de la club, a trebuit să se transforme şi în purtătorul de cuvânt al Stelei şi să dea replica în momentul în care echipa sa a fost atacată”. O echipă pe care fundaşul care a evoluat de 44 de ori sub tricolor n-o vede strălucind, însă, şi în cupele europene: “Acolo este altă treabă. Fotbalul care se joacă în cupele europene îl depăşeşte clar pe cel de la noi. Sper ca Steaua să facă o figură frumoasă în Liga Campionilor, dar îi va fi infinit mai greu decât în Liga I”.
MM Stoica s-a răstit la judecător
La Curtea de Apel s-a judecat, ieri, cererea lui Mihai Stoica (49 de ani) de anulare a pedepsei primite, de trei ani şi şase luni cu executare. Instanţa a amânat luarea deciziei pentru 23 mai.
Szukala, Tănase, Pintilii, Prepeliţă, Latovlevici, Popa şi Chipciu au mers, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti pentru a-l susţine pe Mihai Stoica din sala de judecată. Jucătorii ar fi trebuit să se reunească la ora 9.30 pentru a participa la antrenament, însă Laurenţiu Reghecampf a decis să amâne reunirea. Gestul antrenorului “roş-albaştrilor” e unul normal, mai ales că îl numeşte pe MM “fratele lui mai mare”. Managerul general al Stelei a depus o cerere de anulare a pedepsei primite, pe motiv că a fost condamnat după vechiul Cod Penal. Instanţa a decis să amâne pentru data de 23 mai luarea unei decizii, lucru care l-a enervat teribil pe MM Stoica. Acesta s-a răstit la un judecător: “Nu eşti tu după gratii! Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă e uşor să amânaţi, dar eu fac puşcărie degeaba!”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86feaa5a7a411daca762777382615301.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0593b5e4e98f9d76d9c5dae19c94a706.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c8e44cd48e59d780a5ac01347ee0e83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_522f749f5859477ac3432c1d9ef5418d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0870cac11f5fcf14323ec059fd8d14b5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0dc8d1b114baab9e027e3a71b6f1c4f0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0a9732a89f4d76b4b58b3e391571b1da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f97d8f1fea4e883dcca703be19a5d71b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_79f939f513005535f1143304685cffa8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e5f5245d48d268b1cda13d52822a6259.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4e69c28290010af27e86d0a23e307bcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9a20de88ae811b4ebcbf8626216da566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_352550807cc8062de8267d21f86e0259.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl-va-vota-doar-un-guvern-condus-de-siegfried-muresan-spune-alexandru-muraru--mesaj-pentru-nicusor-dan-sa-inceteze-cu-premierii-tehnocrati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-tren-kiev-gara-e1784105315940.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/15-07-20265stirimondenthumbyt-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/loredana-principala-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_90f7c8faa851e5d6b282be7ad39e8275.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-2221346930.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/acuarele-albastre.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/prajituri-amandine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/incendiu-austria-campa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-colostrul-si-la-ce-ajuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-fulgerele-se-vad-inainte-sa-se-auda-tunetul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cirese-calorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/reactoare-nuclearelectrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/interventie-politisti-amsterdam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/studenti-care-studiaza-in-franta-si-tarile-de-jos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rachete-antitanc-aruncatoare-grenade.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/originalconsultaripsd23iunie2026-7-scaled-e1784028771503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anna-politkovskaya--foto-shutterstock1829179229-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/every-can-counts-1-scaled-e1784046569723.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.