Cum au răspuns internaţionalii la întrebarea “Ce ţi-ai fi dorit să te faci când erai mic?” Avem în lot un aviator, un pompier, un matematician, un preot, ba chiar şi-un căpşunar, un pictor talentat şi un instalator cu patalama!
Raţ, fascinat de avioane
“Ce visam să mă fac când eram mic? Îmi doream mult de tot să fiu pilot de avioane. Mă fascina treaba asta. Şi acum am acelaşi deziderat. Încă nu mi-am îndeplinit ţelul, dar sper ca la finalul carierei să iau măcar câteva lecţii”, spune veteranul Raţ, căpitanul naţionalei. Ion, tatăl fundaşului stânga, crede totuşi că fiul său a fost făcut pentru fotbal: “Răzvan a fost de mic foarte receptiv. Era altfel decât ceilalţi copii, cărora pe o ureche le intra, iar pe cealaltă le ieşea”.
A devenit celebră observaţia lui Anghel Mităchescu, primul antrenor al lui “Raţă”: “Măi, ţărane, dacă tu o să asculţi de mine, nu vei juca pe stadionul ăsta, ci pe unul mult mai mare. Iar dacă te vei ţine de treabă, într- o zi ţi se va cânta imnul ţării”. În schimb, mama îl voia elev eminent. Răzvan nu va uita toată viaţa ziua în care mama lui a venit la Craiova şi nu l-a găsit la şcoală.
Jucase fotbal cu băieţii, în curte. Nervoasă, femeia şi-a căutat fiul, hotărâtă să nu-l mai lase la fotbal. L-a dus în clasă şi l-a pălmuit în faţa colegilor! Atunci i-a pus în vedere: ori fotbal, ori şcoală! Nu i-a căzut bine lui Răzvan, care n-a mai greşit de atunci şi şi-a văzut de treabă.
Bicfalvi pictează în ulei
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-BICFALVI-2-620x391.jpg)
Eric Bicfalvi (28 de ani, mijlocaş la Tom Tomsk, Rusia) două selecţii
La 12 ani, pe când era acasă, în Carei, Satu Mare, Eric şi-a găsit tatăl spânzurat! Alexandru, părintele lui, fusese fotbalist. Văzându- l astfel, a rămas profund marcat pe viaţă. Problemele psihice l-au făcut să fie retras, aşa că atunci când nu driblează adversarii, Eric stă singur în camera lui şi pictează.
“În şcoala generală am învăţat într-o clasă specială de pictură. Pictez în ulei şi îmi place să fac grafică”, explică Eric, care îşi ţine tablourile acasă, la Carei.
“În creaţiile mele transpun starea mea de spirit din acel moment. Dacă sunt stresat, ies zgâriate, când sunt liniştit, ies îngrijite. Cea mai bună lucrare? O icoană cu Sfânta Maria, pictată în ulei”, a mai spus el. Bicfalvi e absolvent al Facultăţii de Economie a Turismului din cadrul Universităţii Petroşani.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-BICFALVI-PICTOR-620x427.jpg)
Bicfalvi şi una dintre creaţiile sale
Căpitanul se vedea preot
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-Grigore-2-620x408.jpg)
Dragoş Grigore (30 de ani, fundaş la Al Sailiya, Qatar) 24 de selecţii
“Dragoş e un tip credincios. Mergem la biserică aproape în fiecare duminică, iar seara nu se culcă până nu se roagă şi nu citeşte din Biblie sau din diverse cărţi de rugăciuni pe care le cumpără de la biserici şi mănăstiri. De altfel, de fiecare dată când pleacă în cantonament îşi ia Biblia cu el”, a povestit Ilona, soţia ultimului căpitan al naţionalei. Femeia a dezvăluit că, dacă nu ar fi fost fotbalist, fundaşul naţionalei ar fi putut fi preot.
Keşeru se visa… Ştefan cel Mare
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-Keseru-VLAD-4-620x361.jpg)
Claudiu Keşeru (29 de ani, atacant la Ludogoreţ, Bulgaria) 15 meciuri/ 5 goluri
Actualul vârf al echipei bulgare Ludogoreţ Razgrad, echipă ce evoluează în grupele Ligii Campionilor, Cleo a mărturisit: “Visam să fiu un personaj pe care îl venerez: Ştefan cel Mare! Ne-a păstrat teritoriile după lupte cu turcii şi cu alţii care voiau să ne invadeze”.
Stanciu avea stofă de manechin
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-Stanciu-VLAD0941-620x410.jpg)
Nicolae Stanciu (23 de ani, mijlocaş la Anderlecht, Belgia) 8 selecţii/ 4 goluri
La şcoală, mijlocaşul nu a fost un elev genial, dar a atras atenţia asupra lui prin înfăţişare şi a fost ales “Mister Boboc”. Dorinţa lui dintotdeauna a fost să-şi poată ajuta financiar familia.
“Iar acum vrea ca nimeni din familia lui să nu mai muncească vreodată”, dă din casă antrenorul care l-a format la Alba Iulia, Alexandru Kalanyos. În prezent la Anderlecht, fostul stelist încasează 900.000 de euro pe an. Mama, Elisabeta, îşi aduce aminte că, la ţară, la Craiva (Alba), Nicuşor mergea cu părinţii şi bunica la câmp sau în livadă: “Mai ajuta şi el la un fân, la un cules de mere sau prune, dar apoi fugea repede să joace fotbal”. Era apropiat de bunică, al cărei chip şi l-a tatuat pe braţ (foto).
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-Stanciu-tatuaj-bunica-620x618.jpg)
Găman se gândea să intre-n Poliţie
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-GAMAN-2-EPA-620x428.jpg)
Valerică Găman (27 de ani, fundaş la Karabuk, Turcia) 13 selecţii/ un gol
Cu tatăl poliţist, Valerică Găman a visat la această meserie serioasă şi sigură. Fostul jucător al Astrei a făcut ANEFS-ul, iar la 18 ani a vrut să renunţe la fotbal, din cauză că nu progresa. Avea şi varianta de a fi profesor de sport.
Gardoş a dat examen la şcoala de pompieri
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-GARDOS-HEPTAhepta_1866774-620x409.jpg)
Florin Gardoş (27 de ani, fundaş la Southampton, Anglia) 13 selecţii/ 0 golur
Indisponibil din iulie anul trecut, după o operaţie la ligamentele genunchiului drept, stoperul Gardoş face eforturi să revină în formă. “Flo”, care a început fotbalul la 10 ani, n-a fost un talent deosebit.
Povesteşte Paul Mihai, fostul său antrenor de la Olimpia Satu Mare: “Florin nu-ţi sărea cu nimic în ochi. Poate doar cu înălţimea. De mic a fost înalt, era uscat, ţin minte că îl mai dureau genunchii, fiindcă era în plin proces de creştere. Era rigid în mişcări, ziceai că e un robot. Parcă lovea mingea cu crosa, cu ghipsul. Ziceai că era făcut din lemn! În timp, a câştigat mobilitate şi acum e altceva”.
Înainte să ajungă la Concordia Chiajna, în urmă cu 10 ani, a susţinut examenul la şcoala de pompieri, speriat de gândul că nu va ajunge nicăieri în fotbal şi nu va avea din ce să trăiască. A trecut probele fizice cu calificativul excepţional, dar a picat examenul scris! Tot răul a fost spre bine. Remarcat în special de Liţă Dumitru, a ajuns la Chiajna, apoi a urmat traseul cunoscut: Steaua, echipa naţională, Southampton.
Tătăruşanu avea handbalul ca rezervă
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-TATArusanu-h_52839128-620x414.jpg)
Ciprian Tătăruşanu (30 de ani, portar la Fiorentina, Italia) 39 de selecţii
“Dacă nu aş fi fost în fotbal, poate eram jucător de handbal. Mereu m-a atras acest sport”, spune “Tătă”. De ce portar? “Copiii nu prea se înghesuie să intre în poartă, toţi vor să fie atacanţi. Şi eu eram tot aşa! Primul cantonament a fost la Eforie Sud. Antrenorul ne tot alerga prin nisip şi era destul de greu. Mă uitam la portari cum plonjau ei acolo, pe plajă, şi am zis: «Mamă, ce viaţă uşoară au ăştia!». Ce mare lucru să te arunci, să prinzi nişte mingi? I-am spus lui dom profesor că vreau să fiu şi eu portar. S-a uitat lung la mine, m-a văzut aşa mai înăltuţ, probabil şi-a dat seama că mă mişc bine şi a zis: «Hai, treci în poartă!». Şi acolo am rămas”.
Papp are diplomă de instalator
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/01-PAPP-_oco2970-tifet-620x353.jpg)
Paul Papp (26 de ani, fundaş la FC Wil, Elveţia 2) 18 selecţii/ 3 goluri
Provenit dintr-o familie mare, cu 8 copii – 4 băieţi şi 4 fete -, fundaşul central a învăţat să joace fotbal driblând vacile. Împreună cu tatăl său, Papp îngrijea vitele când era mic. Ca să fie sigur că va avea cu ce să se întreţină, eroul tricolorilor din victoria cu Irlanda de Nord (2-0, în preliminariile Euro 2016, a semnat o “dublă”) a decis că trebuie să înveţe o meserie.
“Am o diplomă de instalator. Ăsta era profilul liceului pe care l-am făcut. Am şi «practicat»: schimbam câte o ţeavă acasă, mă mai duceam la mama când se strica ceva la chiuvetă, imediat eram acolo”.
Pantilimon nu voia să stea în poartă
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/Pantilimon-620x405.jpg)
Costel Pantilimon (29 de ani, portar la Watford, Anglia) 23 de selecţii
“La miuţele cu copiii din faţa blocului îmi plăcea să joc în atac, alergam să dau goluri. Nu-mi plăcea deloc să stau în poartă. Eram destul de tehnic, iar la 6 ani m-am dus la o selecţie la Aerostar Bacău. Am jucat în câmp şi am fost legitimat”, rememorează portarul, ai cărui părinţi sunt surdomuţi.
“Pe la 8-9 ani, antrenorul mi-a zis că ar fi bine să mă fac portar. Mi-a explicat că sunt destul de înalt şi că în poartă e mai uşor. Simţea că n-am şanse să ajung prea departe ca jucător de câmp. L-am ascultat şi, uşoruşor, a început să-mi placă să mă tăvălesc. Eram plin de julituri, dar n-am renunţat nici o clipă. Aşa m-am călit!”.
Săpunaru, arbitru de la 4 ani
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-SAPUNARU-620x354.jpg)
Cristian Săpunaru (32 de ani, fundaş la Astra Giurgiu) 17 selecţii
“E un copil provenit dintr-o familie cu o situaţie financiară modestă. La 4 ani, se plimba împreună cu sora lui prin Parcul cu Platani. Venea la mine pe teren şi îmi fura fluierul. Arbitra el juniorii pe care îi antrenam. A început fotbalul ca atacant”, a povestit primul antrenor al lui “Săpun”, Aurel Măndoiu.
Fundaşul a fost abandonat la naştere de cea care i-a dat viaţă, Maria Pană, a ajuns pe mâna unchilor săi, iar aceştia l-au dat femeii care i-a devenit mamă lui Cristi. Fotbalistul a pierdut-o pe cea care l-a crescut în 2004, când avea 20 de ani.
Alibec – jucător profesionist de Counter Strike
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-ALIBEC-2-620x404.jpg)
Denis Alibec (25 de ani, atacant la Astra) 6 selecţii/ un gol
Deşi a crescut fără tată, pentru că părinţii lui au divorţat, Alibec a avut o copilărie frumoasă, alături bunică şi de mamă, Emilia Stroe – care a dezvăluit că fundaşul avea părul lung şi semăna cu o fetiţă, aşa că-l alintau “Denisa”! Ce-ar fi devenit dacă soarta nu-i aşeza balonul rotund la picioare? “Dacă nu mă făceam fotbalist, acum mă vedeaţi jucător profesionist de Counter Strike”, glumeşte Denis.
Torje trăieşte pentru fotbal
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-TORJE-VLAD2713-620x398.jpg)
Gabriel Torje (26 de ani, mijlocaș la Terek, Rusia) 54 de selecții/ 11 goluri
Gabi Torje e o excepţie în acest peisaj pestriţ. Nu se imaginează făcând altceva decât dând cu piciorul în minge! “Dacă nu eram fotbalist, mă făceam… fotbalist. Doar fotbal visez, doar fotbal iubesc, doar fotbal trăiesc”, spune el.
Chiricheş putea ajunge matematician
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-CHIRICHES-GABI9342-620x391.jpg)
Vlad Chiricheș (27 de ani, fundaș la Napoli, Italia) 43 de selecții
Benone, tatăl lui Vlad Chiricheş, actualul căpitan al naţionalei (accidentat, el lipseşte de la dubla cu Armenia şi cu naţionala din Kazahstan): “De mic a fost un băiat deosebit şi ambiţios. Voia să fie primul din clasă, îi plăcea mult matematica. Excela şi la şcoală, făcea performanţă şi la fotbal”.
Andone, mulţumit ca zilier căpşunar
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-ANDONE-VLAD-9-620x413.jpg)
Florin Andone (23 de ani, atacant la Deportivo La Coruna, Spania) 10 selecții/ un gol
Florin Andone avea doar 11 ani când tatăl a murit într-un accident de maşină: “E groaznic să rămâi fără tată la o vârstă atât de fragedă. E dureros, ai senzaţia că nu mai poţi să stai în picioare, că ţi se duce pământul de sub ele”.
Împreună cu mama lui, a plecat la Vinaros, în estul Spaniei. A cules căpşune în primii ani, ca să aibă bani de-o pâine. Abia la 15 ani şi-a reîncercat şansa ca fotbalist, după ce în România fusese refuzat la FC Botoşani. În 2011, Villarreal l-a dorit în lot şi ăsta a fost semnul că va izbândi. Au urmat Atletico Baleare, Cordoba şi acum Deportivo. “Te-ai gândit ce ai fi făcut dacă nu ajungeai fotbalist?”.
“Aş fi muncit în orice domeniu, ca oricare persoană modestă. Cred că puteam fi şi căpşunar, dacă aşa îmi câştigam pâinea zilnică”, mărturiseşte, sincer, “Ando”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ffabc27a899d6c81bbfda1754bf5eb8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8e4a2685e8d00186c3b07fd31dceac92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80a09c649dd13e5229b1640f533a1d4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dafb092c0f326e5988fa0bc39909170b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/04-Rat-hepta_2453534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ilustratie-ploaie-inquam-photos-scaled-e1776403472321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andrei-bortica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/viata-pacientilor-dependenti-de-dializa-este-pusa-in-pericol-prin-blocarea-unor-licitatii-suspecte--foto-geminigeneratedimage-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.