După înfrângerea, scor 1-2, cu Al Nasr din grupele Ligii Campionilor Asiei, fostul selecționer Victor Pițurcă, în prezent antrenor la echipa Al Ittihad (Arabia Saudită), a revenit în România.

Tehnicianul de 59 de ani a vorbit despre forma în care se află elevul său de la Al Ittihad, internațuionalul român Lucian Sânmărtean.

Lucică a dat pasă de gol aseară, sunt foarte mulțumit de el. A mai obosit și el puțin, pentru că nici el nu poate să facă față acestor jocuri care se derulează foarte rapid. L-am și tinut pe bancă un meci sau două, dar e în regulă. Sper să păstreze energie pentru Euro, dar acolo e cu totul altceva, concentrarea va fi alta, va avea și o pauză până vor începe meciurile. Cred ca va fi în regulă la Euro”, a spus, pentru Dolce Sport, Victor Pițurcă.

Fostul selecționer s-a arătat surprins de faptul că partida de verificare România – Spania, programată pe 27 martie, se va disputa la Cluj-Napoca.

”Nu știam că jucăm cu Spania la Cluj. Asta e bine, dar nu e bine că suprafața de joc este în condiții proaste. Nu dă bine pentru noi ca echipe de talia Spaniei să vină să joace pe un teren prost. Va fi însă un meci de gală, iar dacă vom pierde nu va fi un capăt de țară”, a adăugat Victor Pițurcă la Dolce Sport.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.