Luminița Huțupan: ”La U Alexandrion Cluj se promovează tineretul”

Comentează

Antrenorul secund Luminița Huțupan (43 de ani) spune că la echipa de handbal U Alexandrion Cluj este o echipă cu atitudine unde se promovează tineretul.

"Este o echipă cu atitudine unde se promovează tineretul, fiind un important proiect extraordinar pentru viitor la U Alexandrion Cluj. Ce am văzut până acum e că lotul este foarte bine pregătit fizic și psihic, însă mai avem de lucrat individual și colectiv. M-am acomodat foarte bine la Cluj. Am mai lucrat cu câteva fete și la Centrul de Excelență și m-am bucurat să văd că au progresat. Sper ca prin venirea mea să progreseze și mai mult și mi-aș dori să mă depășească la reușite în carieră. Mă bucur enorm să lucrez din nou cu Carmen Amariei și tot ce îmi doresc este să ne realizam obiectivele. Iar faptul că ne cunoaștem de foarte mult timp ne va ajuta în viitor".
Luminița Huțupan speră ca U Alexandrion Cluj să obțină victoria în meciul de acasă cu CSM Ploiești, de sâmbătă, 17 octombrie. "Va fi un meci foarte greu în compania unei echipe care are ca obiectiv clasarea în primele 5 echipe din liga națională, dar cu siguranță noi vom face tot posibilul să ne adjudecăm cele 3 puncte puse in joc". Sezonul acesta, lotul clujencelor, alcătuit preponderent din jucătoare tinere, s-a lansat sub sloganul „Esenţă de campion“. Conducerea echipei Universitatea Alexandrion a decis ca începând din 21 septembrie, locul de antrenor secund să fie ocupat de de Luminița Dinu-Huțupan, care va fi responsabilă și de pregătirea portarilor.Luminița Dinu-Huțupan are un palmares impresionat: de trei ori câștigătoare a Ligii Campionilor, de două ori câștigătoare a Supercupei Europei, de 10 ori câștigătoare a Ligii Naționale din România și a Campionatului Național sloven, de 9 ori câștigătoare a Cupei României și a Cupei Sloveniei, câștigătoare a Supercupei României 2007, câștigătoare a Cupei Cupelor 2007, câștigătoare a Trofeului Campionilor 2007, semifinalistă a Ligii Campionilor în 2012. Cu echipa națională a României, Luminița a obținut locul al doilea Campionatul Mondial din 2005, are titlurile de cel mai bun portar la Campionatul European din 2000, cel mai bun portar la Campionatul Mondial din 2005, cel mai bun portar din toate timpurile — votată cu 93,77% pe pagina oficială a IHF.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
legume-fructe-institulul-de-cercetrae-buzau
10:40
Kiwano, fructul african aclimatizat la Buzău. Rezistă până la jumătate de an și costă 10 lei
Avion F-18 în zbor
09:01
Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert noaptea și două avioane F-18 au fost ridicate lângă granița dintre România și Ucraina
MONDEN
Smiley si Leo la Vocea Romaniei
10:07
Cine este Pantaleo Tritto, de la „Vocea României” 2026, pentru care Irina Rimes și-a dat cardul și Smiley și-a pus la bătaie pălăria
Cristina Siscanu, Madalin Ionescu si Filip
09:24
Cristina Șișcanu, mărturisiri emoționante despre Filip, fiul lui Mădălin Ionescu. „Efort și multe greutăți despre care poate nici n-am vorbit vreodată”
POLITIC
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan
25 sept.
Siegfried Mureșan anunță cum va arăta viitorul Guvern. Unde apare Ilie Bolojan în noua formulă
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
25 sept.
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Ultimele știri
11:07
Papa Leon primit ca un star rock la Paris: „Pentru Papă, pentru Dumnezeu, faceți gălăgie!”, s-a auzit pe Stade de France
LiveText
11:00
Siegfried Mureșan merge la Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Mesajul transmis lui Sorin Grindeanu
Reportaj
11:00
Palatul în care încă mai tropăie fantomele Bucureștiului de altădată. Povestea casei lui Hermann Rieber
10:46
Clipe grele pentru Teodora, fiica lui Mihai Stoica. „Sistemul meu nervos cedează şi corpul o arată. Nu am energie, nici nu îmi pasă”
TRENDING
08:33
Un român a cumpărat cu 29.000 de euro un Audi de la o femeie, apoi a aflat că era căutat în Franța
25 sept.
Descoperire arheologică macabră. Misterul celor 79 de bărbați înlănțuiți dintr-o groapă comună din Atena a fost descifrat de cercetători
24 sept.
Luna plină din septembrie 2026: când o vezi și ce zodii sunt influențate
25 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Femeie privind pe geamul apartamentului ei
05:45
Singurătatea este noul lux. De ce a devenit la modă să fii singur
O pasăre Emu scăpată din țarc a doborât un bărbat cu o lovitură de cap. Sursă foto: Colaj foto: The Telegraph.
25 sept.
O pasăre Emu care a evadat dintr-o fermă se bate cu un bărbat pe stradă
Greșeli la prepararea cafelei cum să obții un gust perfect acasă. Sursă foto: Hepta.
25 sept.
Vrei o cafea mai bună acasă? Evită aceste 5 greșeli frecvente
horoscopul zilei de astăzi 14 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
25 sept.
Horoscop 26 septembrie 2026. Vărsătorii se vor agita astăzi mai mult decât de obicei, deși intuiesc că nu are niciun rost
Prim plan mana unui medic pune o picatura de sange in eprubeta intr-un laborator Sursă: Profimedia Images
25 sept.
Testul de sânge care poate descoperi atacurile de cord în doar 10 minute
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Maria Stemate, 93 de ani. Sursa foto: Eli Driu
ExclusivReportaj
07:00
Mănâncă puțin, roagă-te, muncește. Sfaturi de viață lungă de la bătrânii din Ținutul Buzăului: „În două săptămâni, aș muri la bloc, n-aș avea aer!”
O „broscuță”de 60 de ani, la RAR: mașina vine de la o bătrânică din Italia. Sursă foto: Facebook/ RAR.
25 sept.
O „broscuță” din 1967 a ajuns la RAR. Mașina legendară este din prima generație care a avut discuri de frână la roțile din față
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
25 sept.
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
25 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni / eMAG a stabilit data pentru Black Friday 2026
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal