De Elena Petre,

„Am fost într-o situație jenantă și chiar nu credeam că pot să fiu eu învinuit pentru asemenea lucruri. Am rămas cu gura căscată. Sunt un om care sunt contra mafiei pariurilor, pentru că mi-a fost frică să nu se ajungă la asemenea probleme. N-am intrat eu în vreo casă de pariuri.

Toată situația a fost o reclamație a unui părinte cu nemulțumiri. Eu am investit într-o școală de fotbal și nu mi-am favorizat nici propriul copil. Am investit foarte mulți bani și să ajung eu să fiu învinuit că aș fi luat bani e strigător la cer.  

Marius Baciu:

M-am speriat foarte tare (n.r. când au venit mascații), pentru că nu știam despre ce e vorba. Am fost comunicativ și le-am explicat cu sufletul ceea ce s-a întâmplat. În situațiile astea trebuie să fii just. Eu cred că sunt și am fost un om corect și curat din orice punct de vedere. Aș vrea să vedeți persoana care m-a reclamat și să trageți concluziile”, a spus Baciu, care va fi in continuare cercetat ca suspect.

———

Marius Baciu, antrenorul lui Turris Turnu Măgurele, a fost reținut de trupele DIAS direct de la meciul câștigat astăzi, pe terenului lui FC Snagov, informează gsp.ro

Vezi momentul în care antrenorul Marius Baciu a fost ridicat.
Sursa video: GSP.ro.

UPDATE 16.50:  Potrivit sursei citate, Marius Baciu era urmărit de mai multă vreme de organe de poliție, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Mai exact, FRF, prin Departamentul de Integritate, avea informații că Marius Baciu joacă frecvent și pe sume mari la pariuri. Federalii au sesizat apoi autoritățile. Există și varianta că Baciu ar face parte dintr-o rețea mai amplă de trucare de meciuri pentru pariuri.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața


UPDATE 16:15: În aceste momente, Marius Baciu a fost dus la audieri de forțele speciale.

La finalul partidei câștigate de Turris la Snagov, scor 3-2, Baciu a fost băgat într-o încăpere a stadionului din Snagov de mai multe forțe de ordine, care aveau mandat și purtau veste antiglonț.  În acest moment, nu se cunosc motivele pentru care Marius Baciu a fost reținut.

Tehnicianul a avut un comportament extrem de reținut în timpul partidei, indicațiile fiind date de secundul său.



Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente
GSP.RO

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri
HOROSCOP

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri