Mijlocaş central cu o bună viziune a jocului, cerebral şi mereu implicat în meci, abil la construcţie, dar şi cu apariţii periculoase în jumătatea adversă de teren, Daniel Darius Minea a atins apogeul fotbalistic în sezonul 2004-2005, în tricoul echipei Apulum Alba Iulia, cea pentru care a jucat de 17 ori în prima ligă.

Debut la 8 ani, la Metalul Bucureşti

Opt ani avea Daniel Minea atunci când păşea pentru prima oară, într-un mod organizat, pe un teren de fotbal. La Metalul Bucureşti s-a consemnat debutul, după care tânărul jucător ajungea la Şcoala de Fotbal EuroAfrica Buşteni. În acea vreme, sub comanda lui Petre Gavrilă, în staţiunea prahoveană exista o adevărată oază de tineri fotbalişti care căutau drumul spre afirmare, în vederea pasului către fotbalul mare. Ulterior, mijlocaşul bucureştean a jucat la mai multe echipe, precum FC Oneşti, Tricolorul Breaza sau Precizia Săcele. Aşa cum spuneam, cea mai importantă etapă fotbalistică a lui Daniel Minea l-a găsit pe acesta la Apulum.

Ţălnar i-a premiat generos pe albaiulieni după o remiză cu Steaua

Daniel Minea a prins în tricoul echipei din Alba Iulia, 17 partide în prima divizie, 11 dintre acestea fiind bifate din postură de titular. Era vremea când fotbalul o ducea bine la în oraşul Marii Uniri, sub comanda actualului primar al Buşteniului, Emanoil Savin, şi a preşedintelui Viorel Măluşel.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Stadionul era plin la fiecare partidă, fiind o încântare să joci într-o asemenea atmosferă. Am prins meciuri memorabile, la acea vreme. A fost o remiză, 1-1, cu Steaua, care îl avea pe bancă pe antrenorul italian Walter Zenga. Remiza ne-a adus o primă frumoasă, de la… Dinamo. Cornel Ţălnar a venit cu banii şi am luat fiecare titular câte 2.500 de dolari. A urmat un meci în Giuleşti, 2-2 cu Rapidul, care era antrenat atunci de Răzvan Lucescu. Îmi aduc aminte, cu aceeaşi plăcere, de partida de la Timişoara, cu Poli, care îl avea ca tehnician pe Cosmin Olăroiu. Ce vremuri! Te simţeai cu adevărat fotbalist în astfel de jocuri”, povesteşte, cu nostalgie, Daniel Minea.

În 2014, a plecat la muncă în Anglia

Minea a lăsat România în urmă, în anul 2014, pentru a pleca la muncă în Anglia, acolo unde a devenit un apreciat… bucătar. A început ca… chef pe pârtie, în Cambridge, după care a avansat profesional, lucrând – acum – pentru o firmă de prestigiu, Popworth Trust, din orăşelul în care locuieşte.

Daniel se află în Anglia cu toată familia, adica soţia lui şi micuţul lor fiu, Darius Nicolas, cei trei fiind deja consideraţi de-ai casei în Popworth. „Aştept să îmi iasă actele şi să mă stabilesc aici. Voi deveni, peste puţină vreme, chef supervisore, o treaptă mai înaltă în această meserie. Este altă viaţă în Anglia, un alt standard de trai. Ai liniştea pe care ţi-o doreşti, pe toate planurile”, a adăugat fostul fotbalist.

1912042_10202138212549206_1525308006_n

„Profesor” pentru alți colegi

În perioada pe care a petrecut-o la Breaza, sub culorile Tricolorului, Daniel Minea l-a avut coleg, printre alţii, şi pe Liviu Pavel. Talentatul jucător din Urlați, Prahova, ajunsese, într-un timp, chiar în vizorul marelui tehnician Mircea Lucescu. Cel care l-a şi testat, într-un turneu făcut la Ploieşti, în tricoul lui Beşiktaş Istanbul. Trecut şi pe la Dinamo, Pavel a atins apogeul la FC Vaslui, într-o perioadă de glorie a echipei antrenate, în acel sezon, de Viorel Hizo. Retras de pe gazon la o vârstă fragedă, din cauza unei accidentări, Pavel a urmat acelaşi traseu, după ce a renunţat la fotbal, ca şi Daniel Minea. „Liviu a fost elevul meu, de la mine a învăţat meserie”, spune bucureşteanul. Liviu Pavel este şi el, acum, un apreciat bucătar, dar care lucrează într-un prestigios restaurant din capitala ţării noastre.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Face nunta în Pipera

Daniel Minea se află în aceste zile acasă, la Bucureşti, pentru a pune la punct ultimele detalii ale celui mai important eveniment din viaţa sa. În iunie, la un bine cunoscut stabiliment din Pipera, Daniel se va căsători cu iubita sa, Daniela, care este educatoare la un “after school”. Naşul nu putea fi decât tot din lumea fotbalului, Ilie Iordache şi soţia acestuia urmând să devină părinţii spirituali ai familiei Minea. Fost fotbalist apreciat pe gazoanele primului eşalon, un stângaci cu execuţii de multe ori de generic, Iordache este stabilit şi el, de mai multă vreme, în străinătate, mai exact în Germania.

12674591_1078458415559047_1554509733_n

Aflat departe de ţară, la mii de kilometri, Daniel Minea este la curent, totuşi, cu ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. „Urmăresc îndeaproape tot ce se petrece în România în plan fotbalistic. Cu precădere în fotbalul mic este tot mai greu. Observ că mulţi jucători renunţă la fotbal, pentru a pleca la muncă, majoritatea în străinătate. Fotbalul românesc este în colaps şi nu văd, cel puţin deocamdată, vreo ieşire din acest întuneric”, mărturiseşte Daniel Minea. El se va întoarce, peste câteva zile, în Anglia, după mini-vacanţa petrecută acasă, la Bucureşti.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI