Durerile provocate de coxartroză, o degradare lentă și ireversibilă a cartilajului articular de la nivelul șoldului, deveniseră insuportabile, iar „Il Luce” a trebuit să se opereze.
Intervenția chirurgicală a durat 40 de minute, iar reputatul chirurg ortoped Oleksandr Kosiakov s-a declarat mulțumit de rezultate. Tehnicianul român de la Dinamo Kiev va mai sta 4-5 zile în spital, apoi va începe un program de durată pentru recuperare.
Am decis să fac la Kiev intervenția chirurgicală, pentru că am încredere în doctorii ucraineni. Aș fi putut merge în alte țări, dar am hotărât să mă operez aici.
Mircea Lucescu:
Imediat după derby-ul cu Șahtior (1-1), Lucescu a anunțat că se va opera. A doua zi a fost internat în spital, dar operația nu a putut fi făcută imediat. Știind că a avut în trecut probleme cardiace, suferind două preinfarcte, unul în 1992, când era la Brescia, altul în 2009, la Șahtior), medicii au cerut un control cardiologic detaliat.
Echipa condusă de profesorul Kosiakov a considerat că ar fi ideal ca stentul coronarian să fie schimbat, ceea ce s-a și întâmplat, iar pacientul avea nevoie de câteva zile de pauză înaintea intervenției chirurgicale.
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Pe perioada recuperării, locul lui Lucescu a fost preluat de Oleksandr Șovkovski, „îl voi ajuta cât pot de mult și sper ca echipa să continue să joace bine și să aibă rezultate bune”.
Prima partidă a lui Dinamo Kiev cu Șovkovski pe bancă, antrenor principal, s-a disputat vineri, 28 aprilie. Kievenii au învins, 3-1, pe Metalist Harkov la Ujgorod.
Foarte probabil, fostul mare portar ucrainean va rămâne „principal” până la sfârșitul sezonului. Nu este exclus ca Lucescu să se retragă, după o carieră de 44 de ani. Există și varianta să revină acasă, unde are asigurată o poziție la Rapid.
Foto: fcdynamo.com
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare