„Nu este o provocare. Mă întorc unde am avut succes și unde am fost apreciat. Sunt 13 ani de când am plecat, iar an de an dorit. Este o ofertă pe care nu o puteam refuza. Îmi dă ocazia să preiau din nou o echipă națională.

Nu știu dacă românii m-au dorit. Turcii au venit, au insistat și au făcut presiuni. Mi-a fost imposibil să iau o pauză. A fost o hotărâre luată de la o zi la alta.  Naționala României are nevoie de un antrenor tânăr și ambițios. Avem antrenori care așteaptă să fie chemați”, a declarat Mircea Lucescu .

Mircea Lucescu a oferit primele declarații ca selecționer. Un turc l-a „nimicit”

Turcia este pe locul 3 în Grupa A a preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia, din 2018., cu 11 puncte, cu 2 în spatele Croației și Islandei și la egalitate cu echipa de pe locul 4, Ucraina.

„Avem două partide acasă, foarte importante, cu Croația și Islanda, dar punctul de cotitură e primul meci. Deplasarea din Ucraina va fi decisivă”, a mai spus „Il Luce”.

Erman Toroğlu, un cunoscut analist turc, a luat foc după numirea lui Mircea Lucescu. „Dacă Federația îl aduce pe Lucescu, se anulează singură. E rușinos pentru noi că un român vine să domine fotbalul turc”, a spus acesta.  

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Episodul Costa Sponte e istorie, Simona Halep a rămas fără iubit: «E singură, nu vrea nici o relație până nu ia un titlu de Mare Șlem»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.