În acest moment, „Zeița de la Montreal” stă acasă, în localitatea Norman, din statul american Oklahoma și așteaptă să-i vină rândul pentru a primi doza de vaccin anti-COVID-19.
„N-am mai ieșit din bârlog cu pandemia asta din martie, n-am mai călătorit nici măcar local pentru că este un risc care nu e necesar în momentul de față”, a declarat Nadia Comăneci.
„Dar să sperăm că ne vine rândul la vaccin și se mai deschid portițele de siguranță. Sunt în Oklahoma acum, normal că o să mă vaccinez”, a adăugat Nadia Comăneci.
Fosta mare gimnastă era o prezență obișnuită la galele sportive și nu numai din întreaga lume. Considerată unul dintre cei mai valoroși ambasadori ai României, Nadia Comăneci era invitată la evenimente speciale care aveau loc pe întregul glob.
Nadia Comăneci a amintit și despre succesul gimnastelor la Campionatul European 2020, sperând ca anul care vine să fie unul mult mai bun pentru toți românii.
„Pot să spun că în acest an pandemic a fost extrem de dificil pentru țara noastră și pentru întreaga planetă. Să sperăm că această victorie a sportului care a revenit pe hartă în momentul de față vine cu o bucurie și un zâmbet, o speranță că anul 2021 va fi mult mai bun decât acesta”, a transmis Nadia Comăneci la Digi Sport.
FOTO: Hepta
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții