Naționala de rugby a Statelor Unite ale Americii s-a calificat la Cupa Mondială 2019 din Japonia după ce a învins Canada cu un zdrobitor 52-16 (19-9), sâmbătă, la San Diego (California).Cele două echipe remizaseră cu o săptămână în urmă, 28-28, la Hamilton (Canada).SUA vor participa pentru a opta oară la Cupa Mondială și vor juca în Grupa C a Mondialului din Japonia, unde vor întâlni Anglia, Franța, Argentina și o echipă care rămâne de stabilit, menționează AFP, preluată de Agerpres."Vulturii" nu au trecut niciodată de faza grupelor la Cupa Mondială, unde au un bilanț de trei victorii și 22 de înfrângeri.Canada mai poate obține biletele pentru Mondialul 2019, în cazul în care va câștiga un baraj tur-retur contra unei naționale sud-americane, alta decât Argentina, care este deja calificată.
România, locul 1 în clasamentul Rugby Europe Championship 2017, cu două etape înainte de final, se poate califica la Cupa Mondiala din 2019 în următoarele situații:– dacă ocupă primul loc în Rugby Europe Championship 2016/2018;– dacă se clasează pe locul 2 în Rugby Europe Championship 2016/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Anglia;– dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Fiji, Samoa și Tonga)– dacă se impune în turneul de recalificare, la care vor mai participa o echipă din America, una din Africa și una din Asia/Oceania.