Președintele Federației Române de Haltere (FRH), Nicu Vlad, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că sportivii români, dacă vor evolua ca la antrenamente, se pot întoarce chiar și cu 3 medalii de la Campionatele Mondiale pentru seniori, care vor avea loc la Anaheim (Statele Unite), în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, dar obiectivul României este câștigarea uneia la o probă olimpică.
„Sportivii noștri dacă vor evolua ca la antrenamente se pot întoarce cu 1, 2 sau chiar 3 medalii de la Mondiale. Una dintre ele chiar de aur, pentru că ultima a fost în urmă cu 14 ani, însă să nu se spună că suntem prea optimiști. Pentru că până la urmă concursul e concurs și se poate întâmpla orice. Obiectivul nostru este o medalie într-o probă olimpică, indiferent de culoare. Dacă e să fie cea mai strălucitoare, foarte bine”, a spus Vlad.
Acesta a menționat că șansele cele mai mari la o medalie la Anaheim le are Loredana Elena Toma, la categoria 63 de kilograme. „Șanse importante la medalii avem la feminin. Toma este în cărți și sper să facă un concurs bun care să ne bucure pe toți. Parametrii o duc în direcția asta, antrenamentele merg bine, acum așteptăm să vedem ce se întâmplă. Ea a câștigat Europenele și la tineret, și la seniori. Concurența va veni cel mai probabil de la sportivele din Taiwan și poate Thailanda. Știu că poate unii vor spune că noi avem un avantaj că lipsesc anumite țări care sunt suspendate, cum este China și Rusia. Dar nu e chiar un avantaj, pentru că, de exemplu, pe rusoaice Toma le-a bătut la Europene. Deci nu va fi mai simplu deloc din acest punct de vedere”, a afimat Nicu Vlad.
La masculin, Dumitru Captari (cat. 77 kg) ar putea încheia concursul în primele cinci locuri, a adăugat președintele FRH. „La masculin depinde și de adversari, dar Captari dacă prinde o zi bună ar putea urca în primele cinci locuri și chiar să se bată pentru o medalie. El a făcut un concurs foarte bun la Europene, unde a și câștigat, de aceea suntem optimiști în ceea ce îl privește”, a precizat Vlad.
Președintele a explicat că deși inițial delegația României era formată din 7 sportivi, în cele din urmă vor face deplasarea doar 6 dintre aceștia. Andreea Aanei (cat. +90 kg) are unele probleme medicale și nu va putea concura în Statele Unite ale Americii. „Aanei are ceva la spate, dar și la genunchi. Dacă era aptă 100% ea avea șanse să se lupte pentru medalie, dar nefiind, am decis să nu mai facă deplasarea. În plus și pregătirea ei din ultima perioadă a scârțâit, ca să spun așa. E mai bine să nu riște nimic pentru a fi la parametri maximi în martie anul viitor, la Europene”, a adăugat șeful FRH.
Federația Română de Haltere nu și-a permis luxul să plece mai devreme în SUA pentru a se acomoda cu fusul orar și vremea din Anaheim unde sunt peste 30 de grade Celsius. „Nu ne-am permis luxul să plecăm cu trei săptămâni înainte, pentru că de atât era nevoie pentru acomodare. Prețurile pentru cazare și masă nu ne-au permis să facem acest efort, așa că vom pleca în weekend-ul acesta. Sperăm totuși că va fi bine, plecăm optimiști”, a precizat Nicu Vlad.
Lotul României pentru Campionatele Mondiale de la Anaheim (California), programate în perioada 28 noiembrie — 5 decembrie, este compus din: Dumitru Captari (cat. 77 kg), Leonard-Dumitru Cobzariu (cat. 94 kg), Elena Ramona Andrieș (cat. 48 kg), Mădălina-Bianca Molie, Irina Lăcrămioara Lepșa (ambele la cat. 58 kg) și Loredana Elena Toma (cat. 63 kg).
Ultima medalie obținută de România la Campionatele Mondiale datează din 2011, când Roxana Cocoș a câștigat bronzul la stilul aruncat. De asemenea, ultimul titlu mondial (la total) a fost adus României de Valeriu Calancea la ediția din 2003.