Partida dintre cei doi mari maeștri se dispută la New York (SUA). 

A fost rândul lui Magnus Carlsen să joace cu piesele albe, într-o partidă denumită de teoreticienii jocului cu 64 de pătrate ”italiană”.

Deși comentatorii se așteptau ca după ce a dominat clar ultimele două partide, a treia și a patra, Magnus Carlsen să concretizeze, în sfârșit, clasa superioară dovedită până acum, iată că Serghei Kariakin și-a depășit, pentru prima dată, condiția de foarte eficace apărător și a ajuns în cea mai bună poziție a sa de la debutul confruntării.

Dar, nici el nu a reușit victoria, așa încât arbitrul a consemnat remiza cu numărul cinci. A fost prima oară, de la începutul meciului pentru titlul suprem la șah masculin individual desfășurat în Statele Unite ale Americii, când Magnus Carlsen a fost pus sub presiune de adversarul său, notează Agerpres.

În caz de egalitate, se dispută partide de departajare

Vineri, 18 noiembrie are loc partida cu numărul 6, iar sâmbătă, 19 noiembrie, este programată a treia zi de pauză.

După primele cinci partide, scorul este egal 2,5-2,5.

Precedentul joc, al patrulea, dintre Magnus Carlsen și Serghei Kariakin s-a încheiat remiză după 94 de mutări.

Meciul va avea loc pe parcursul a 12 partide, fiind declarat câștigător primul care atinge cota de 6,5 puncte. În caz de egalitate, vor avea loc partide de departajare.

 

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Câți bani a câștigat Vica Blochina la Survivor 2023. A rezistat patru săptămâni în Republica Dominicană
Viva.ro
Câți bani a câștigat Vica Blochina la Survivor 2023. A rezistat patru săptămâni în Republica Dominicană
Maria şi-a revăzut soţul pierdut de ani de zile, cu ajutorul tehnologiei. A vrut să le lase copiilor o amintire preţioasă
Observatornews.ro
Maria şi-a revăzut soţul pierdut de ani de zile, cu ajutorul tehnologiei. A vrut să le lase copiilor o amintire preţioasă
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Știrileprotv.ro
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Ce împrumut secret a făcut fiul lui Victor Pițurcă înainte să fie audiat la DNA. Cu ce bunuri a garantat firma care a adus măștile din China
FANATIK.RO
Ce împrumut secret a făcut fiul lui Victor Pițurcă înainte să fie audiat la DNA. Cu ce bunuri a garantat firma care a adus măștile din China
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 3 februarie 2023. Taurii au chef de vorbă cu oricine, despre orice, în special despre ei și problemele lor majore
HOROSCOP
Horoscop 3 februarie 2023. Taurii au chef de vorbă cu oricine, despre orice, în special despre ei și problemele lor majore
Ce analize e obligatoriu să faci, anual, ca bărbat, în funcție de vârstă. Ai grijă de tine și de cei dragi
PUBLICITATE
Ce analize e obligatoriu să faci, anual, ca bărbat, în funcție de vârstă. Ai grijă de tine și de cei dragi