Crina Daniela Morar a fost transportată cu o ambulanță SMURD la spital, a anunțat sportulsalajean.ro. Tânăra a fost delegată să oficieza la tușă, la un meci din campionatul județean Sălaj: Recolta Agrij – AS Creaca Jac.
Fata s-a accidentat la începutul meciului și, în minutul 18, a fost nevoită să părăsească suprafața de joc, acuzând dureri mari. A fost nevoie de intervenția a două ambulanțe: una de la SMURD și o autospecială cu medic, care a transportat-o de urgență la spital.
O tânără arbitră din România a fust dusă de urgență la spital: contuzii la cap, coloană și cot
Meciul dintre Recolta Agrij şi AS Creaca Jac, încheiat cu scorul de 2-0, ce s-a disputat pe 24 septembrie, de la ora 14.00, a fost umbrit de o accidentare gravă a tinerei în vârstă de doar 15 ani, Crina Daniela Morar (n. 19.07.2002), care a fost delgată de AJF ca arbitru asistent 2.
Medicii de pe ambulanţă i-au pus un diagnostic destul de grav: stare de inconştienţă, traumatism cranio-cerebral, contuzie la coloană şi contuzie la cot.
Totul s-a petrecut în primele minute ale partidei, când adolescenta a căzut în timp ce semnaliza o fază de joc. Se pare că lovitura a fost atât de gravă, încât durerea s-a acentuat în următoarele minute, şi nu a mai putut continua să arbitreze.
În minutul 18, când arbitrul de la centru a oprit partida pentru că mingea a depăşit suprafaţa de joc, tânăra arbitră l-a semnalizat pe central şi i s-a plâns că nu mai poate continua să arbitreze pentru că nu îşi mai putea mişca mâna stângă!
Ceilalţi doi colegi arbitrii – Vasarhely Ionuţ (central) şi Tudor Mureşan (asistent 1), respectiv observatorul Mihai Ghidali, au decis ca tânăra arbitră să fie scoasă de pe teren şi dusă la vestiare, unde a primit primele îngrijiri medicale de la asistentul medical prezent la meci.
Iulian Vlaicu, viceprimarul comunei Agrij, a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112. După 35 de minute, la faţa locului a intervenit o ambulanţă SMURD care i-a oferit tinerei primele îngrijiri medicale, iar la scurt timp a intervenit o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj cu medic care a transportat-o pe Daniela la Unitatea Primiri Urgenţe.
„Am intervenit la ora 14.49 la ternul de sport din Răstolţu-Deşert unde am preluat o tânără de 15 ani. Am transportat-o la UPU cu multiple tramatisme. Tânăra se afla în stare de inconştienţă dar avea şi un traumatism cranio-cerebral, o contuzie la coloana vertebrală şi o contuzie la cot”, ne-a spus Liviu Varga, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj.
În locul tinerei arbitre, cei doi delegaţi ai formaţiilor au decis să intre şi să arbitreze observatorul jocului – Mihai Ghidali.
CITEȘTE ȘI:
ANALIZĂ/ Val de scumpiri de la 1 octombrie. Energia, gazele, carburanții și călătoriile cu taxiul vor costa mai mult
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3faf578da67ac7da5fc4b101b48b140a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0807aad84963e12c1ffbe5b5cbe2896a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48eabc3f5fc9b29139a8290cb067dcb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f45db372ffa23b904520ebdeb8b47dac.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_156db290d6569739cbd9aad3432edd18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8192eaddf03493c7a297fc9ebce84004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-in-costum-de-baie-la-40-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihai-bendeac-despre-dan-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/transplant-inima-iasi-e1783800924960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-romaneasca-emerald-lumi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/elicopter-smurd-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adictii-dependenta-shutterstock1238169970-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vinete-in-piata-obor-din-bucuresti-12-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.