ACTUALIZARE, ora 20:45 / Preşedintele Narcis Răducan a promis că nu se va cere ştergerea datoriilor către jucători, ci doar reeşalonarea lor.
”Suma nu e mare, în jurul a două milioane de euro, cu tot cu penalități și ce decurge din taxe la stat. Este o sumă mică pentru un club de Liga 1, chiar dacă nu e nimic plăcut în treaba asta. E totuşi mai bine decât să se fi desființat echipa”, a declarat Narcis Răducan, pentru Digi Sport.
Echipa ar putea fi salvată de fostul președinte Marian Condescu, care se gândeşte să revină la echipă alături de Sindicatul Minier din Oltenia.
”E noul membru, m-a surprins în primă fază implicarea dânsului, dar a venit cu idei. Sper să fie și puse în practică. Va încerca să pună umărul la salvarea echipei.
E un om cu experiență. Sper să își aducă aportul și să ne pună la dispoziție tot ce avem nevoie pentru a ne desfășura activitatea. De acum încolo trebuie să generăm venituri pentru a asigura stabilitatea financiara a echipei. Suntem în plină luptă pentru play-off”, a concluzionat actualul președinte al gorjenilor.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Acţionarii au votat, în unanimitate această măsură, iar luni vor fi depuse la instanţă actele prin care clubul îşi cere insolvenţa.
Președintele executiv, Narcis Raducan, s-a delimitat de ideea de a fi inspector special, dar a promis că va continua activitatea la FC Pandurii.
„Este imposibil împreună cu Petre Grigoraș să mai putem continua în acest mod. Chiar am vorbit cu băieții și ne-am exprimat faptul că suntem alături de ei. Au totală dreptate în ceea ce privește situația financiară”, spunea Narcis Răducan zilele trecute.
Pandurii Târgu Jiu, a treia ”insolventă” din Liga 1
Insolvența reprezintă o problemă pe care FRF o întoarce pe toate fețele.
„O mare problemă în fotbalul românesc este cea legată de insolvenţă. În următoarele două reuniuni ale Comitetului Executiv vreau să discutăm acest aspect şi să luăm şi nişte măsuri concrete. Cluburile aflate în insolvenţă nu vor mai putea juca în Cupa României şi nici în play-off-ul Ligii I. Apoi urmează depunctarea echipelor, iar din sezonul 2018-2019, cluburile vor fi retrogradate în liga a doua sau a treia”, a mai spus Burleanu.
În Liga 1 mai sunt două echipe în insolvență, ASA Tg. Mureş și CFR Cluj.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e5c3e8d6e6652c89d2a70fc2b1ec71fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2a38f302ddac6810e4919ca05f96dba0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c1e998c1b811a9a906e7af99d37d71f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5b76e429164796c9b0073084b1581500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/noaptea-muzeelor-2026--foto-eli-driu-e1779565251545.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-urs-a-intrat-intr-un-hotel-din-poiana-brasov-iar-angajatii-au-stat-de-paza-toata-noaptea--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_06f23e1b52d2170c77bfcff77b6945db.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7c5c7dcc094b41ecb711a6e418ba5412.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/joc-imunitate-23-05-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/simona-gherghe-prezinta-mireasa-sezonul-13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d9cac19f1e9949c40267f4d143a769e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bicicleta-trecand-prin-fata-grote-markt-piata-principala-mechelen-in-anvers-belgia--foto-hepta-scaled-e1779564587937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-24-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-trebuie-curatate-caloriferele-imediat-dupa-oprirea-caldurii--foto-getty-images-scaled-e1779559364586.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-badanta-beata-prinsa-in-timp-ce-incerca-sa-stranga-de-gat-batranul-pe-care-il-ingrijea--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1779541095643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/serpii-au-invadat-gospodariile-din-serbia--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-getty-images-scaled-e1779539462896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-explica-de-ce-romania-nu-poate-creste-viteza-pe-calea-ferata-si-sa-reduca-intarzierile-trenurilor--noi-bani-pierduti-din-pnrr-e1779550897433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-false-cu-haos-pe-strazi-inaintea-concertului-lui-max-korzh-din-bucuresti-distribuite-pe-retelele-de-socializare--jandarmeria-produc-panica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masini-cluj-semafor-rosu-e1779545081746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/1--pavel-brailamagic-carpet-over-the-grand-canaldrone-carpet-2026photo-creditson-the-second-and-thousand-night-archive-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.