Cât costă un pliculeț de stickere

După o pauză de aproape un deceniu, Panini, în colaborare cu Liga Profesionistă de Fotbal, readuce în atenția fanilor o nouă colecție de stickere.

Lansarea oficială în România este programată pentru 11 decembrie. Albumul va costa 12 lei, iar un plic cu stickere va fi disponibil la prețul de 4,5 lei. Pentru colecționarii dedicați, vor exista și opțiuni de achiziție în bulk: cutii cu 50 de plicuri sau seturi de 45 de stickere la 40 de lei.

Colecția va include:

  • Pagini dedicate loturilor celor 16 echipe din Superliga
  • Secțiuni speciale pentru vedetele campionatului
  • Fotografii cu primul „11” al echipelor
  • Profiluri ale tinerelor talente din sezonul actual

Secțiune pentru echipa națională

De asemenea, albumul va conține două pagini care celebrează victoria FCSB din vara precedentă și o secțiune dedicată echipei naționale.

Secțiunea dedicată primei reprezentative va cuprinde o analiză detaliată pe patru pagini. Aceasta va include fotografii, statistici și curiozități despre jucătorii care vor încerca să se califice în martie la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.

Potrivit gsp.ro, producătorii noului album afirmă că „aceasta va deveni un eveniment de neratat și va oferi colecționarilor șansa de a fi la curent cu echipele și vedetele din Superliga”. Astfel, fanii vor avea ocazia să descopere în plicuri jucători precum Bîrligea, Borza, Cîrjan sau Chipciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.