CS Dinamo București, cea mai titrată echipă din istoria voleiului masculin românesc, a oficializat un parteneriat strategic alături de gigantul energetic Premier Energy. Înțelegerea vine într-un moment crucial pentru clubul din Ștefan cel Mare, care revine în elita continentală pentru a reprezenta România în grupele CEV Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Cuprins:
Colaborarea dintre cele două entități urmărește promovarea performanței, a disciplinei și a educației prin sport, având drept obiectiv crearea de valoare pe termen lung într-o disciplină cu o bogată tradiție națională.
Parteneriatul nu se limitează doar la susținerea lotului de seniori angrenat în meciurile interne și europene, ci include o componentă consistentă orientată către tânăra generație. În acest demers este implicată activ Fundația Kids Hero, organizația non-profit a grupului Premier Energy.
Pe parcursul sezonului competițional, Kids Hero va fi co-partener în organizarea unor evenimente speciale desfășurate înaintea meciurilor de pe teren propriu ale dinamoviștilor. Aceste acțiuni își propun să aducă copiii și familiile mai aproape de volei, continuând seria de inițiative sociale derulate de fundație, care includ campanii pentru sprijinirea copiilor cu autism și facilitarea accesului la activități educaționale.
Reprezentanții celor două organizații au subliniat importanța construirii unui proiect sustenabil, bazat pe valori comune.
„La Premier Energy ne propunem să susținem proiecte care creează valoare pe termen lung pentru comunități, iar sportul este unul dintre cele mai puternice instrumente prin care putem genera un impact pozitiv. Am ales voleiul pentru că promovează spiritul de echipă, disciplina și respectul. Prin implicarea Fundației Kids Hero ne dorim ca acest parteneriat să însemne mai mult decât performanță: vrem să aducem copiii mai aproape de mișcare și de un stil de viață sănătos”, a declarat Mădălina Vasile, director de marketing Premier Energy Group.
De cealaltă parte, conducerea clubului din Ștefan cel Mare vede în această mutare un pas decisiv pentru viitorul secției de volei.
„Salutăm implicarea Premier Energy. Am reușit să redăm echipei stabilitatea necesară pentru a construi, din nou, pe baze solide revenirea în elita performanței. În perioada următoare, prioritățile noastre vizează relansarea sectorului juvenil, un domeniu în care avem o tradiție și o identitate puternice. Parteneriatele cu organizații private solide reprezintă un catalizator important pentru dezvoltarea clubului”, a precizat Ionuț Popa, președintele CS Dinamo București.
Antrenorul echipei masculine, Bogdan Tănase, a completat că sprijinul oferit de noul partener obligă întreaga echipă să se mobilizeze la maximum în competițiile care urmează.
CS Dinamo București rămâne cel mai galonat club de volei masculin din România, având un istoric remarcabil la nivel internațional. Alb-roșii au cucerit de trei ori Cupa Campionilor Europeni (în anii 1966, 1967 și 1981) și au disputat alte trei finale ale aceleiași competiții (1968, 1974, 1977). De asemenea, clubul are în palmares Cupa Cupelor, câștigată în 1979, alături de 20 de titluri de campioană națională.