Iată cele mai importante declarații ale directorului general Mădălin Mihailovici, reprezentantului Veolia, grup interesat să devină finanțator al Petrolului.
”Eu am crescut în Ploiești și echipa Petrolul este prima iubire. Am abonament la meciurile Petrolului, şi nu doar din acest an, și nu pot trece indiferent pe lângă o echipă care aniversează 93 de ani de existență. E un simbol la care şi eu, la fel cu sute de mii de oameni, mă raportez”.
”Cât priveşte implicarea mea, pot doar să recomand cu toată căldura grupului Veolia un sprijin pentru această echipă fanion, nu sunt eu cel care decide – şi fac acest lucru de dragul comunității locale de acolo. Ca să rezum deci: când mă duc la un meci, nu sunt nici director general si nici cadru universitar, sunt doar un om care se bucură sau suferă privind spectacolul de pe teren”;
”Decizia susținerii echipei Petrolul de către Veolia nu e la mine – sigur însă că aș vota cu ambele mâini, și asta pentru orice sprijinire a sportului romanesc, ca e de performanță, că e de masă”;
Primul interviu al reprezentantului Veolia, viitorului investitor de la Petrolul. ”Până acum s-a făcut doar o sponsorizare”
”Discutiile au fost demarate la începutul anului, după ce am fost vizitat de o delegație condusă de domnul Mircea Dridea, și se concentrează pe un parteneriat între Asociația Petrolul 52 și Grupul Veolia. Acesta presupune ca primă etapă intrarea în Asociație, în calitate de membru finantator, a societății ce va fi desemnată de Grupul Veolia în acest scop. Despre finanțare nu vă pot da eu cele mai multe detalii, există o echipă juridica dedicată acestor negocieri cu asociație”;
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_53dc839ca187f7cbaed6bd2978c3316a.jpg)
”Până acum, s-a făcut doar o sponsorizare și s-au cumpărat, pentru echipă și pentru juniori echipamente sportive. În rest, ca în orice parteneriat, câștigul trebuie sa fie de ambele părți, iar pentru Grupul Veolia ar fi o onoare să își asocieze numele cu această echipa de luptători”;
”Valoarea sprijinului financiar pentru Petrolul? Nu eu personal iau decizia. Sunt convins că o sumă poate fi stabilită în urma unei analize extrem de serioase, care va fi urmată de un plan riguros, după toate regulile lumii civilizate. Bugetul va acoperi nevoile echipei, astfel încât în fiecare an aceasta poate promova în ligă superioară”;
”Nu cred că cineva îşi dorește să ardă etape, aşa cum nu cred că ar fi sportiv să se cumpere loc în nu ştiu ce ligă sau să se fuzioneze cu alte cluburi. Eu, cel puţin, aş vrea să se pastreze spiritul clubului si sunt convins că vor promova an după an, pe merit”;
”Trebuie clarificată chestiunea mărcii Petrolul Ploiești. Există o inițiativă a unui grup de consilieri locali privind încheierea unui Contract de Asociere în acest sens cu Petrolul 52, pe o durată inițială de 18 luni. Mai multe detalii vă poate furniza Primăria Ploiești, ca proprietar al mărcii”:
”Personal, văd în această investiție o chestiune de etică publică. La Petrolul, există un palmares frumos al echipei şi ar fi păcat să fie lăsat de izbelişte; sunt patru titluri de campioană a României (1929–30, 1957–58, 1958–59, 1965–66), trei Cupe ale României (1963, 1995, 2013). Orice ploieştean va completa această statistică si vă va spune cu tot sufletul că Petrolul e singura echipă din România care a învins Liverpool într-o competiție europeană. Toate acestea fac parte din amintirile morale ale unei comunitati de exceptie”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c2a02a23e1eba78a5f3bbc7630b27796.jpg)
Pe de altă parte, firma care s-a ocupat de evaluarea celor șase mărci ale Petrolului care se află în custodia Consiliului Local Ploiești a încheiat procedura. Potrivit primarului Adrian Dobre, fiecare din cele șase mărci a fost evaluată la o valoare cuprinsă între 5.500 și 6.000 de lei, apropiată așadar de aproximația făcută, la un moment dat, în Consiliul Local. Odată evaluate mărcile, rămâne să fie găsită soluția pentru ca acestea să fie date în folosință echipei Petrolul.
„Trebuie să ne asigurăm că echipa care va avea marca își va desfășura activitatea principală în Ploiești și să rămână în Ploiești. Totodată, ar trebui să discutăm despre niște criterii de performanță, pentru că brandul trebuie respectat și nimeni nu vrea să mai ajungă în situația în care am fost. Referitor la durata contractului, nu ne putem pronunța în acest moment. Vom avea și discuții la Federația Română de Fotbal, pentru că nu vrem să venim cu niște pretenții care să împiedice activitatea sportivă a clubului”, a declarat primarul Ploieștiului la întâlnirea săptămânală cu presa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7201662fd4eeb0238502059ac302a762.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_11567c4391d8f8e9bcdecf75e9c00b09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ede1f56b21ee59f90fdc0bd7ceb871f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8919eb1ac9f2ce03d85f023168a2e965.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_cf8c152ab36473e0ab3327e2b4f01e75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a5e6c49fc50d793c7df2c70b113bf013.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_d74e9d84e2390d5eef019378e19291ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_03b20a03710f46e6f749ce5489fa2662.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0f409524aa1e55e0d326dd3a5e7cf057.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.