Privind din tribuna: Grigore Ureche

In fiecare secventa, in fiecare fotografie a fotbalului romanesc se gaseste cate un pic din fiecare si foarte mult din Grigore Sichitiu. De ieri, practic ne si identificam cu el. Suntem unul si-acelasi lucru de cand entuziastul Guta a anuntat pe ton scazut ca vrea sa scrie. Nu o foaie de arbitraj, nu un drept la replica, ci o carte. Nu ne-am mirat foarte tare, pentru ca dupa ce ai carat prosoape, ai aruncat sucuri jucatorilor si te-ai balacit gratis in piscina arabilor, vine o vreme cand trebuie sa mai si dovedesti ca n-ai uitat ce inseamna valorile sincere la care ai aspirat o viata intreaga. Si ce te poate relaxa mai mult, ce te poate apropia de lumina decat o fraza pusa unde trebuie, decat o metafora estetica sau un verb naucitor? Nimic, si-a zis Grigore, si bine a facut. Si-uite asa, intre dilema Isostar sau Biborteni si bine ascunsa sub belsugul capilar al fantelui de Giulesti s-a nascut ideea. De aici incolo, totul pare simplu. E clar ca va fi un best-seller. E clar ca „Fotbal si Religie” va marca istoria literaturii asa cum marca Pele odata, pe vremuri, in Suedia. E clar ca pentru prefata se vor bate in licitatie publica Patapievici, Manolescu si Paler. Si mai e clar ceva. Odata pornit, tavalugul creatiei va fi greu de stavilit. Cu totii, oameni simpli sau contemporani cu Grigore, vom incerca sa descoperim samburele geniului macar in aproapele nostru, daca in noi nu gasim decat teren viran. Iar daca nici acolo nu vom afla decat usi inchise, ne vom inscrie pe lunga lista de asteptare a celor ce vor sa admire vernisajul de pictura abstracta „Joc secund”, semnat Sichitiu, deschis la Galeriile Simeza. E drept, nu e poezie, nu e Ion Barbu, dar e ceva. Si e ceva ce putem privi si putem atinge, dar ceva in care nu vom lovi niciodata. Pentru ca nu merita.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE