Raliul Sibiului, ultima etapă a Campionatului Național de raliuri 2018. Bogdan Marișca și Sebastian Itu au câștigat etapa, Simone Tempestini a luat titlul

Comentează

Raliul Sibiului, ultima etapă a Campionatului Național de raliuri 2018. Simone Tempestini a câștigat deja competiția.ACTUALIZARE 7 octombrie. Pilotul Bogdan Marişca a câştigat, duminică, Raliul Sibiului, etapa a 7-a şi ultima a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2018. 

ACTUALIZARE 6 octombrie. Bogdan Marișca și Sebastian Itu continuă să aibă o evoluție extrem de bună la Raliul Sibiului. Au câștigat toate cele 6 speciale programate în ziua a doua a competiției și se mențin pe primul loc la generalul etapei. Din spate se apropie Vali Porcișteanu/Dan Dobre, echipaj care se bate, alături de cei care îi precedează, la titlul de vicecampioni. Dan Gârtofan și Tudor Mârza nu renunță nici ei, fiind la doar două zecimi, în spatele lui Porcișteanu.ACTUALIZARE 6 octombrie. Bătălia pentru podium se dovedește acerbă, iar probele de sîmbătă și duminică vor fi definitorii în vederea stabilirii clasamentului final.Sâmbătă sunt programate alte 6 probe speciale, pe un traseu de pe Valea Hârtibaciului. Startul zilei a doua de competiție se va da la ora 09:00, cu proba Bilstein și se încheie cu cea de la Chirpăr. Vor fi 6 probe speciale pe segmentul de drum dintre Cornățel și Chirpăr, toate însumând aproape 49,8 de kilometri. Ziua competițională se încheie la 15:30, pentru a oferi șansa participanților și oficialilor de la Raliul Sibiului, să participe la manifestările organizate în oraș cu ocazia aniversării a „25 de ani SMURD SIBIU” și la evenimentul legat de Centenarul Marii Uniri. Ultima zi de competiție cuprinde probele speciale Aria și Ambient, programate să ia startul după ora 9:17, pe segmentul de drum dintre Rășinari și Păltiniș, însumând peste 34 de kilometri, urmând ca SuperSpeciala Autoklass, cea mai apreciată și așteptată probă de spectatori, să înceapă în jurul orei 12:30. Pentru aceasta, organizatorii au pregătit un traseu inedit, de 2,5km, diferit de cel de anul trecut, pe traseul Sala Transilvania- Calea Dumbrăvii -Școala de Înot. Concurenții înscriși în Campionatul Național de Rally 2 Dunlop se vor alinia sâmbătă la start și vor avea de parcurs 9 probe speciale. Sâmbătă vor evolua pe șase probe între Cornățel, Noul Român și Chirpăr, urmând ca sâmbătă să efectueze specialele Aria și Ambient, la Rășinari și Păltiniș. Competiția se va încheia, și pentru aceștia, cu SuperSpeciala Autoklass. Clasamentele urmează să fie stabilite pe baza timpilor obținuți pe cei 86,9 de kilometri competitivi. Festivitatea de premiere va avea loc pe scena din fața Sălii Transilvania, duminică, de la ora 17:00

ACTUALIZARE 5 octombrie. Campionii în exercițiu, Bogdan Marișca și Sebastian Itu, candidați la titlul de vicecampioni anul acesta, au încheiat prima zi a Raliului Sibiului 2018 cu brio, reușind timpi senzaționali și câștigând trei din cele patru probe speciale. La general, îi urmează Dan Gîrtofan/Tudor Mârza, iar Vali Porcișteanu/Dan Dobre vin și ei din urmă, aceștia fiind câștigătorii ultimei probe din prima zi de competiție.

După ce, de dimineață, piloții și-au încălzit motoarele pe Shakedown-ul de la Șeica Mică, au plecat spre Transfăgărășan, cel mai spectaculos drum din România unde au luat startul pe primele probe speciale, denumite CENTENAR. După prima buclă a zilei, echipajul numărul 1, Bogdan Marișca/Sebi Itu s-au impus în clasament, fiind urmați de Alexandru Pițigoi/Anton Avram, locul al 3-lea fiind ocupat de Dan Gârtofan/Tudor Mârza. Echipajul Bogdan Gheorghiu/Robert Radu a avut ghinion și au ieșit în decor, iar echipajul 269 a abandonat PS 2 Centenar, înainte de Start!

Apoi echipajele au luat startul pe PS 3- SMURD 25 de ani, pe o porțiune de 6,7km, unde Bogdan Marișca a continuat în același stil și a scos cel mai bun timp, după PS3, fiind urmat de Vali Porcișteanu iar al treilea, Dan Gârtofan. Din păcate, echipajul 31, Elisei Groza/Adrian Morariu, nu a putut repara defecțiunile tehnice la sistemul de frânare și s-a văzut în imposibilitatea de a părăsi service-ul pentru a se alinia la start. Proba specială 4-SMURD 25 de ani, ce care a încheiat ziua competițională a consemnat victoria echipajului format din Vali Porcișteanu/Dan Dobre.

------------

Raliul Sibiului, ultima etapă a Campionatului naţional de Raliuri Dunlop, are loc de joi până duminică și reuneşte 84 de echipaje. Pilotul Simone Tempestini (Citroen C3 R5) şi-a asigurat luna trecută al treilea titlu de campion naţional absolut.Pilotul Valentin Porcişteanu (Skoda Fabia R5) a declarat, miercuri, că principalul său obiectiv în ultima etapă din Campionatul Naţional, este să îşi păstreze locul secund, nu neapărat o victorie în Raliul Sibiului. "Va fi o luptă strânsă, dar nu foarte strânsă. (...) Nu avem neapărat nevoie de o victorie. Ne-am dori să câştigăm aici la Sibiu, dar mai important este să ne păstrăm locul secund pe care îl avem în acest moment. Vom vedea cum decurg timpii pe probe şi dacă noi considerăm că merită să forţăm ca să câştigăm acest raliu, o vom face. Dacă nu, vom strânge punctele necesare pentru atingerea obiectivului şi vom pleca duminică fericiţi de aici de la Sibiu", a spus Porcişteanu într-o conferinţă de presă. Spre deosebire de anii anteriori, acum au fost scoase probele de viteză din Raliul Sibiului, potrivit directorului organizatoric al competiţiei, Marius Trif. "Am încercat anul acesta să avem probe noi faţă de anul trecut. (...) Am încercat să scoatem probele de viteză. (...) Anul acesta avem 13 probe speciale. (...) Evenimentul nostru va începe mâine seară, de la ora 19,30 când avem startul festiv", a spus Marius Trif.Raliul Sibiului închide Transfăgărăşanul între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, vineri, între orele 12:00 şi 19:30

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Monica Anghel a slăbit 30 de kilograme
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
Sânziana Buruiană
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Instanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
15:20
Un angajat s-a trezit în cont cu 620.000 de dolari, virați de firma de transport pentru care făcea curățenie
Exclusiv
15:19
De ce n-a mers Cheloo cu Ombladon la Asia Express 2026: „Nu-mi pare rău”
15:16
Un „actor străin” a fost implicat în pregătirea complotului terorist dejucat la baza aeriană britanică Fairford, acuză SUA. Primele informații despre suspecții arestați
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri