”Rechinul” Adrian Diaconu a trecut de la box la K1. Vezi aici în ce condiţii şi cu cine va colabora

Comentează

În vârstă de 34 de ani, cel care are şi un titlu de vicecampion mondial la amatori a renunţat la cariera pugilistică la mijlocul anului trecut. În palmaresul său sunt trecute 27 de victorii la profesionişti, dintre care 15 prin KO, şi doar 3 înfrângeri, putându-se totodată lăuda că în 2000 s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Sydney după ce l-a învins pe britanicul Carl Froch chiar la el acasă, sportivul care l-a făcut KO pe Lucian Bute. Lipsa de activitate l-a făcut pe marele campion să se angajeze pe motostivuitor. "Mi-a fost foarte greu după ce am renunţat la cariera de 23 de ani în sportul de performanţă. Intram în depresie, aşa că am hotărât să fac ceva. Trecerea zilelor mă afecta groaznic, aşa că am ales să mă angajez oriunde numai pentru a scăpa de sedentarism. Aşa că m-am angajat pe un motostivuitor la o firmă care se ocupa de producţia de elicoptere", a afirmat cel care se laudă şi cu 3 titluri consecutive de campion naţional la amatori.
Însă această muncă nu a durat prea mult pentru că a primit o ofertă greu de refuzat. Fostul campion mondial WBC la box profesionist Adrian Diaconu este începând de astăzi noul reprezentant al promoţiei Superkombat, urmând să conducă filiala din Canada, a anunţat preşedintele Eduard Irimia. "Începând din această lună, Superkombat şi-a deschis filiale în toate continentele, iar expansiunea continuă. Ne bucurăm că Adrian Diaconu a devenit partenerul nostru în Canada şi sunt convins că va face treabă bună. Este una dintre marile valori ale boxului mondial şi era păcat să renunţe la lumea sportului aşa uşor. Am copilărit împreună la Ploieşti, tatăl meu fiind antrenor de box , mă bucur că am putut să-l ajutăm în felul ăsta. Sper să fie un fel de Oscar de la Hoya, care după ce a renunţat la box a devenit un promotor de mare succes. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să organizăm o gală Superkombat în Canada", a declarat şi Eduard Irimia.
Transformată în 2010 din Local Kombat în Superkombat, promoţia românească a devenit una globală, fiind considerată în momentul de faţă numărul 1 în Europa, iar toate galele sunt transmise la nivel mondial în 75 de ţări prin intermediul Eurosport. Din luna august a anului trecut, Superkombat este partener oficial cu celebra promoţie japoneză K-1.
 
 



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
09:52
Protestul ciobanilor: 30 de suspecți, ridicați de mascați, după violențele din Piața Victoriei din București
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Exclusiv
09:22
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Avocatul Adrian Cuculis explică ce pedeapsă riscă fostul candidat la președinția României
MONDEN
Gabriela Cristea, tratament facial cu laser
09:45
Apariția îngrijorătoare a Gabrielei Cristea. Ce a pățit vedeta la față: „Le-am dobândit în timpul sarcinilor”
Tudor Chirilă | Foto: captură video
09:41
Unde a apărut Tudor Chirilă în weekend. Fotografie de colecție alături de fratele lui, Ionuț Chirilă
POLITIC
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.
08:30
Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți
Ultimele știri
10:42
Asia Express 22 septembrie 2026. Concurenții descoperă o tehnică străveche de pescuit cu cormorani
10:26
Câți bani în plus primești la pensie, dacă ai făcut armata. De ce doi români nu iau aceeași bani pentru aceeași perioadă de stagiu militar
10:13
Gestul care le poate aduce turiștilor o amendă de 75 de euro: Italia pregătește noi reguli pentru pietoni
10:08
Trei facultăți care garantează un job în era inteligenței artificiale
TRENDING
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
Analiză
07:00
Ionel Rusen, partener de afaceri cu familia unui fost inculpat în dosarul pesedistului Toni Greblă, acuzat pentru cumpărare de influență. De ce au fost achitați de instanță
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
Foto: IKEA
10:42
Ce spune dezordinea despre tine? Răspunde la câteva întrebări și descoperă ce fel de „organizator” ești
echinoctiul de toamna
09:30
Toamna astronomică începe săptămâna aceasta. Când dăm ceasurile înapoi și trecem la „ora de iarnă”
cuplu de îndrăgostiți
09:16
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
Foto: parcul industrial HELL ENERGY, Ungaria
09:00
HELL ENERGY – O poveste de succes la nivel global
Danielle Tammone a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri. Sursă foto: Captură video Inside Edition / Youtube
08:44
A vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri: „Asta putea fi ziua morții mele”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Primaria orasului Voluntari
08:01
Orașul Voluntari devine primul municipiu din Ilfov. Parlamentul a luat decizia
Harta meteorologică a Europei, evidențiind temperaturi ridicate reprezentate cu roșu în vest și nord, respectiv temperaturi mai scăzute colorate în albastru în sud-est și bazinul mediteranean.
06:44
ANM a anunțat ce urmează după episodul cu ploi, vreme rece, lapoviță și ninsori la munte. Când revin temperaturile de peste 25 de grade
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB