Călin Georgescu, prima noapte în arest. Avocatul Adrian Cuculis explică ce pedeapsă riscă fostul candidat la președinția României

 3 comentarii
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Exclusiv

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei, după ce a fost reținut de procurorii DIICOT într-un nou dosar penal. Alături de el, a fost reținut și presupusul său complice, omul de afaceri Ionel Rusen. Ambii urmează să fie prezentați astăzi Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Călin Georgescu a fost scos din arest și dus la Tribunalul București

UPDATE ora 10.50: Călin Georgescu a fost scos din arest și dus la Tribunalul București, alături de omul de afaceri Ionel Rusen. Procurorii DIICOT cer arestarea pentru 30 de zile în cazul celor doi. Indiferent care va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.

Pe treptele Tribunalului București s-au adunat deja susținătorii fostului candidat la alegerile prezidențiale, în jur de 100 - 200 de persoane. Aceștia strigă în fața instituției: „Nu cedăm”.

Călin Georgescu și-a petrecut prima noapte în Arestul Central al Capitalei

Știrea inițială: După ce a fost dus la audieri luni, 21 septembrie 2026, la sediul DIICOT, Călin Georgescu a fost reținut, iar ulterior și-a petrecut prima noapte în Arestul Central al Capitalei. Reținut a fost și presupusul său complice Ionel Rusen.

În cursul zilei de marți, 22 septembrie 2026, ambii ar urma să fie prezentați la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din București, Călin Georgescu ar fi stat cu alți trei deținuți în celulă. Potrivit surselor Libertatea, fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi avut dreptul la periuța de dinți, lenjerie și prosop.

Lui Călin Georgescu i-ar fi fost făcută și vizita medicală, iar pe perioada reținerii nu ar avea dreptul de vizită de la aparținători, au mai precizat sursele Libertatea.

Care sunt acuzațiile care i se aduc lui Călin Georgescu

Cazul actual împotriva lui Călin Georgescu a pornit de la o plângere a omului de afaceri Răzvan Leu. Acesta susține că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro și a depus plângerea la DIICOT la finalul anului 2024.

Fostul candidat la prezidențiale i-ar fi propus o afacere ce presupunea tranzacții cu metale prețioase, pentru care era necesară o linie de credit de 6 milioane de euro. În acest scop, Răzvan Leu ar fi fost îndemnat să plătească o garanție de 1 milion de euro și ulterior încă 100.000 de euro, cu promisiunea obținerii unui împrumut de până la 15 milioane de euro. Cu toate acestea, creditul nu a fost acordat, iar omul de afaceri susține că nu a mai primit niciodată banii înapoi, deși spune că ar fi încercat să îi obțină pe cale amiabilă mai mult timp. În total, trei oameni de afaceri ar fi depus plângeri la DIICOT împotriva lui Călin Georgescu în acest dosar.

Ce pedeapsă riscă fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024

Avocatul Adrian Cuculis a explicat, în exclusivitate pentru Libertatea, care este opinia sa cu privire la pedeapsa pe care ar putea să o primească fostul candidat la alegerile prezidențiale dacă este găsit vinovat. Acesta este de părere că Georgescu riscă între 1 și 5 ani de închisoare.

„Potrivit Codului Penal, în forma tip, pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani. Dar dacă vorbim de forma agravată, respectiv aceea prin care se folosesc și mijloace frauduloase, acolo avem 1 la 5 ani de închisoare.

Acum, cu privire la consecințele deosebit de grave, practic situația aceasta este dată de un singur lucru, adică de valoarea pagubei. Aici fiind vorba de peste 1.000.000 de euro, această sumă practic trece cumva infracțiunea respectivă cu consecințe deosebit de grave”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru Libertatea.

Pe de altă parte, în referatul obținut pe surse de Libertatea.ro, procurorii scriu că „aceste infracțiuni sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare şi, având în vedere modul de operare, cât și circumstanțele de comitere a faptelor precum şi datele privitoare la persoanele inculpaților se constată că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Totodată, avocatul Adrian Cuculis a mai explicat și cum sunt date „consecințele deosebit de grave” și când pot fi stabilite.

„Consecințele deosebit de grave sunt date de paguba materială de peste 2 milioane de lei. Și atunci practic lucrurile sunt mai complicate pentru el prin prisma asta, ca să spunem așa, pentru că ai o majorare de pedeapsă în situația aceasta”, a mai adăugat avocatul Adrian Cuculis

Avocatul Adran Cuculis

Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu din trafic și au făcut percheziții la vila din Mogoșoaia

Anchetatorii au descins luni la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, unde au desfășurat percheziții timp de nouă ore, potrivit unui comunicat al DIICOT de luni. Alte percheziții au avut loc în București, Ciolpani și Buftea.

În urma acestora, au fost ridicate mai multe obiecte, printre care sisteme de bruiaj, documente suspecte, două pașapoarte și o legitimație, precum și diverse dispozitive de stocare a datelor.

Un detaliu controversat descoperit în timpul perchezițiilor a fost o legitimație diplomatică pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta. Documentul menționa titlul de „senator” și includea o fotografie a fostului candidat la prezidențiale. Totuși, Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a dezmințit autenticitatea documentului.

Călin Georgescu mai este vizat într-un dosar privind propaganda legionară

Numele lui Călin Georgescu este vizat în alte două dosare penale. Prima cauză implică acuzații de propagandă legionară, iar cea de-a doua vizează presupuse acțiuni împotriva ordinii constituționale și nereguli în finanțarea campaniei electorale din noiembrie 2024.

În dosarul privind propaganda legionară, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la 2 iulie 2025, trimiterea în judecată a fostului candidat. Ancheta susține că, între 16 iunie 2020 și 16 mai 2025, Georgescu ar fi promovat ideologii fasciste, rasiste și xenofobe în spațiul public.

Potrivit rechizitoriului, acesta ar fi făcut declarații publice în care l-a elogiat pe Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război și genocid, dar și pe alți lideri ai Mișcării Legionare, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu și Ion Moța.

„Prin declarațiile publice și postările online, inculpatul a urmărit normalizarea și revitalizarea acestei ideologii extremiste în rândul opiniei publice”, se arată în documentele anchetatorilor.

După mai multe amânări în cadrul procedurii de cameră preliminară la Tribunalul București, pe 9 februarie 2026 s-a decis că procesul poate începe. Deși inițial Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar în februarie 2025, măsura a fost revocată definitiv de Tribunalul București la 3 aprilie 2026.

Al doilea dosar în care este implicat Călin Georgescu vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale

Cel de-al doilea dosar în care este implicat Călin Georgescu privește acuzații de complicitate la tentativă de subminare a ordinii constituționale și comunicare de informații false în formă continuată. Alături de fostul candidat, în acest dosar au mai fost inculpate 21 de persoane, printre care și Horațiu Potra, acuzat de organizarea unui grup paramilitar.

Ancheta a fost declanșată după anularea, la data de 6 decembrie 2024, a primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Decizia CCR a fost luată în urma unor documente desecretizate de CSAT, care indicau nereguli în finanțarea campaniei electorale și posibile influențe externe. După această decizie, Georgescu și Potra s-ar fi întâlnit într-un complex din Ciolpani, județul Ilfov, pentru a pune la cale acțiuni violente ce vizau destabilizarea ordinii publice și manipularea protestelor din București.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, controalele poliției au dus la descoperirea unor arme albe, pistoale, bastoane telescopice și materiale pirotehnice în mai multe autoturisme aflate în Ilfov, Dâmbovița și București.

ÎCCJ a decis începerea procesului pe fond pentru Georgescu și Potra

La data de 6 august 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis începerea procesului pe fond împotriva lui Călin Georgescu, Horațiu Potra și celorlalți 20 de inculpați. Magistrații au respins toate contestațiile formulate în cadrul procedurilor din camera preliminară, menținând decizia Curții de Apel București din 2 aprilie 2026, care constatase legalitatea rechizitoriului.

Decizia ÎCCJ vine după mai multe amânări, inclusiv cea din 5 august 2026, și marchează începutul oficial al procesului în acest dosar de răsunet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    zorrozabal 22.09.2026, 09:30

    Dar pagubele de...miliarde de dolari pe care le-au produs și le produc„guvernanții”?

  • Avatar comentarii

    Grivache 22.09.2026, 09:51

    Va dati seama dacă devenea președintele României,care afaceri derula?

    • Avatar comentarii

      danacor 22.09.2026, 14:48

      Dar ce afaceri derulează ăștia de ne conduc , știi ? Pai ar trebui arestați toți. De Bolovan ai auzit când a cumpărat microbuze școlare cu 270000 Euro bucata ? Dar de Mucusor care nu face cunoscută lista sponsorilor și încasează 12 milioane lei de pe urma alegerilor ? Afacerea Nordis îți zice ceva ? Nu mai puneți botul la mascarade făcute să apere sistemul. Mai documentați, vă înainte de a face afirmații.

  • Avatar comentarii

    Octav 22.09.2026, 10:45

    Acolo sa stea ,unde i ,,locul,,impostorilor !

    • Avatar comentarii

      danacor 22.09.2026, 14:43

      Când ai constatat că e impostor ? Știi ce înseamnă să fii impostor ? Sau așa ai auzit și ți se pare că sună bine ?

ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...